Meniu

luni, 24 octombrie 2011

Steaua-Rapid 0-0

Derby-ul etapei a 11-a a fost Steaua-Rapid. Ilie Stan a revenit la 4-4-2 clasic, cu Stanca- Martinovici, Iliev, Geraldo, Latovlevici- Prepeliţă, Bourceanu, Brandan, Cr. Tănase- Tatu, M. Costea. Răzvan Lucescu a rămas la acelaşi 4-3-3, cu  Coman- Rui Duarte, Marcos Antonio,  Burcă, Ezequias- Teixeira, Alexa, Herea- Deac, Pancu, Sburlea.

Desfăşurarea meciului

Meciul a început cu cele două echipe dornice să joace fotbal, dar mingea a trecut repede de la o formaţie la cealaltă, din cauza inexactităţilor multe şi dese.Teixeira a driblat tot, dar a tras în Stanca (7'), în ceea ce a fost prima ocazie a meciului.Steaua a încercat pe benzi, dar nu a reuşit mai nimic, din cauza lentorii lui Martinovici şi a lipsei de tehnică în regim de  viteză a celorlalţi trei jucători de bandă. Aici mă refer la Tănase, Latovlevici şi Prepeliţă. Rapidul a a avut un joc mai mai elaborat şi a creat în toate zonele terenului, în special prin Pancu şi Teixiera, doi jucători de fineţe, mult peste valoarea campionatului românesc. Jocul a continuat cu un ritm bun, iar Prepeliţă a egalat raportul ocazilor (25'). Olteanul a şutat din prima, după ce a primit o pasă bună de la Tănase, însă mingea a trecut de puţin peste poartă. Finalul reprizei a aparţinut giuleştenilor, care au presat şi au avut o serie de faze la care puteau marca.

Partea a continuat cu Rapidul în atac. Steaua a părut că nu poate ieşi din corzi şi a fost nevoită să stea în apărare. Problema lor este că între atacanţi şi mijlocaşi centrali este o distanţă prea mare, care nu le permite să ţină de minge. Atacă cu puţini oameni şi, astfel, pierde repede mingea, la puţinele faze ofensive. Ilie Stan a observat acest lucru şi l-a introdus pe Tibi Bălan, în locul lui Costea, pentru a încerca să elaboreze această translaţie, care lipsea. După această schimbare, raportul de forţe s-a egalizat, iar Steaua a început să aibă posesia şi să creeze faze de poartă. Lucescu a replicat, prin introducerea lui Surdu în locul lui Sburlea, pentru a da un plus de viteză echipei sale, pe ambele faze. Minutul 65 a adus o bătaie generală, de pe urma căreia Prepeliţă şi Alexa au fost eliminaţi, iar Coman s-a accidentat, fiind înlocuit de Straton. Tensiunea şi importanţa  meciului şi-a spus cuvântul. N-au trecut nici zece mintue de la acea încăierare, că Ezequias a primit al doilea roşu pentru Rapid, după o intrare periculoasă la Tibi Bălan. Tehnicianul Stelei a mutat ofenisv, Nikolic-Tănase, simţind că poate lua toate cele trei puncte. Rapid nu a cedat însă şi a căutat să ţină de minge, pentru a-şi anula dezavantajul numeric. Răduţ l-a schimbat pe Martinovic, iar Steaua a terminat finalul de meci foarte ofensiv, dar nu a reuşit să marcheze. 

Meciul se termină 0-0, din cauză a două atacuri slabe şi fără idei, nu neapărat datorită celor două defenvise, care n-au avut prestaţii rele, dar nici nu au fost foarte puse în dificultate. Steaua şi Rapid se anulează reciproc, iar titlul, cel puţin pentru gazdele de astăzi, pare extrem de departe. Rapid pierde doi jucători pentru etapa viitoare, dacă nu trei, asta depinzând de cât de gravă e accidentarea lui Dani Coman.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu