Finala Europa League

În seara de 9 mai, pe Arena Naţională, a avut loc poate cel mai important eveniment sportiv de după '89. Un stadion european, o organizare pe măsură, fani extraordinari şi două echipe măreţe. Athletic versus Atletico, duelul spaniolilor mai mici, cum s-a spus nejustificat, a fost o adevărată lecţie de fotbal. 

Radamel Falcao a fost de departe omul meciului.

Biblao pornea, nu ştiu cum şi de ce, cu prima şansă, cu toate că nu avea nici experienţa şi nici valoarea de partea ei, dar Madridul (ce-i drept, a doua echipă din oraş) nu s-a ofensat cu privire la părerile microbiştilor, ci şi-a văzut de treabă şi de joc şi a demonstrat că este o echipă mare, cu o organizare a jocului cum rar vedem, mai ales pe stadioanele din România, ţară unde organizarea jocului este înţeleasă de marii noştrii antrenori prin sintagma "toţi în spatele mingii şi apoi degajare lungă direct pe vârf."

Dar să nu lăsăm ca fotbalul intern să primeze și să analizăm finala, pentru că sunt multe de spus. Două echipe de start asemnătoare ca așezare, anume un 4-5-1, cu un singur vârf împins, dar total diferit faţă de ce se înţelege la noi. Titularii obişnuiţi, adică Courtois - Juanfran, Godin, Miranda, Filipe Luis - Mario Suarez, Gabi, Diego, Adrian, Turan - Falcao, pentru madrileni, şi Iraizoz - Iraola, Javi Martinez, Amorebieta, Aurtenetxe - Ander Herrera, Iturraspe, De Marcos, Susaeta, Muniain -Llorente pentru basci. 

Însă asemănările se cam termină aici! De ce? Pentru că stilurile de joc au fost total diferite, iar Bielsa, antrenorul lui Bilbao, pentru cine nu ştie, s-a păcălit singur, atunci când a optat spre acest joc de pase a la Barcelona, care nu-i iese nimănui în afara de echipa catalană. Elevii lui au comis multe greşeli la mijlocul terenului, din prea mare dorinţă de a pasa din prima, iar Falcao nu a iertat; a scăpat de două ori spre poartă şi a marcat două goluri antologice, mai ales primul, când a drbilat tot şi a trimis mingea în vinclul colţului lung. MAGISTRAL! Apoi totul a fost uşor pentru trupa lui Simeone, fostul învăţăcel într-ale antrenoratului al lui Bielsa. Jucătorii lui au cedat mijlocul terenului, dar nu în stilul pur românesc, cu apărare pe două, chiar trei linii, ci mult mai inteligent de atât, cu un pressing la 30 de metri de poarta proprie, lucru care i-a destabilizat pe Llorente şi compania, care s-au pierdut în faţa pasei finale şi nu au părut niciun moment că sunt capabili să revină în meci. Golul doi, venit în minutul 34, marcat tot de Falcao le-a turnat plumb în ghete, iar finala era rezolvată în nici o repriză. 

Cu totul în zadar au fost schimbările ultraofensive ale lui Bielsa de la începutul părţii secunde, iar asta datorită scorului, dar şi faptului că nu poţi schimba radical din mers abordarea unui meci atât de important, unde valorile sunt egale, chiar, afirm cu tărie, cu echipa ta puţin mai slabă din punct de vedere dacă nu valoric cel puţin al experienţei. Munian, Susaeta, Herrera reprezintă promisiuni, unii spun că sunt deja certitudini, dar în momentele dificile se pierd, pentru că nu au trecut prin acestea de multe ori, pe când un Diego, Arda Turan sau Adrian au ajuns deja la nivelul la care ştiu exact ce au de făcut şi pot duce un meci fără vreo greşeală. 

Ce nu a înţeles Bielsa a fost că nu poţi copia stilul unei echipe, şi aici mă refer la cel al lui Barcelona, dacă ai jucători cu alte caracteristici şi evident mult sub nivelul unui Fabregas sau Iniesta, ca să nu îi aduc în discuţie pe Messi, Xavi şi David Villa, absenţa ultimului fiind şi motivul pentru care Barcelona nu a câştigat tot şi în acest an. Această interpetare greşită a fost recunoscută de antrenor, dar doar după meci, când a spus că el este vinovat pentru eşecul echipei lui, dar deja era prea târziu pentru acest sezon, însă la anul Bilbao are toate şansele să devină o echipă mai bună, dacă nu îşi vinde piesele importante, dar şi dacă se desprinde de nevoia de a imita trupa antrenată de Guardiola. 

Încheind, Atletico Madrid merită cupa mai mult decât adversara ei din finală pentru că a ştiut să abordeze mai bine partida şi a înţeles că, pentru a avea succes, trebuie să-şi creezi un stil propriu, pentru care lumea să te identifice, şi nicidecum să încerci să copiezi stilul unei alte echipe, oricât succes a avut, pentru că nu vei reuşi în totalitate şi, mai devreme sau mai târziu, vei suferi o mare decepţie.

Arsenal-Norwich 3-3

Etapa a 37-a din Premier League era hotărâtoare pentru Arsenal, întrucât, ca să fie sigură de locul 3 în clasament, trebuia să învingă pe Norwich, o echipă incomodă şi care venea pe Emirates fără presiune, fiind salvată de la retrogradare şi neavând vreo şansă la locuri de cupe europene. Arsene Wenger avea mulţi accidentaţi, dar a reuşit să trimită un prim unprezece de calitate, cu Szczesny - Sagna, Koscielny, Vermaelen, Gibbs - Ramsey, Song, Gervinho, Rosicky, Benayoun - van Persie, în acelaşi sistem cu cinci mijlocaşi şi un vârf extrem de mobil, în persoana celui mai bun jucător al acestui campionat. De cealaltă parte, Paul Lambert a recurs la sistemul 4-4-2, cu Ruddy - Naughton, Ryan Bennett, Martin, Lappin - Johnson, Howson, Elliott Bennett, Hoolahan - Jackson, Holt.

Desfăşurarea meciului

Arsenal a început în forţă  şi a atacat încă din primul minut, atunci când Benayoun a deschis scorul, în urma unei execuţii de senzaţie, un şut a la Del Piero, rist interior la vinclu. Norwich nu s-a dat bătută şi a jucat ce ştie mai bine, totul pe forţa fizică, cu multe mingi lungi şi centrări în careu, la care se adaugă o apărare compactă. Stilul acesta a dat roade, iar oaspeţii au egalat, prin Hoolahan (12'), cu largul concurs al lui Szczesny, care a greşit impardonabil. Coşmarul a continuat pentru tunari, care nu au reuşit să-şi impună jocul şi s-au văzut cedând iniţiativa, iar Holt a marcat pentru 1-2, în minutul 27, ajutat de devierea lui Gibbs, care a făcut ca mingea să-l lobeze pe portar. A urmat accidentarea lui Sagna şi se părea că nu este ziua lui Arsene, care a fost nevoit să-l introducă pe Coquelin (33'). Până la pauză, niciuna dintre formaţii nu şi-a mai creat ocazii, iar nici partea secundă nu a început prea bine, pentru că Norwich era mulţumită cu acest rezultat, iar Arenal părea incapabilă să facă diferenţa. Totuşi, meciul a avut ritm, iar contraatacurile ambelor trupe au dus la o serie de ocazii, cele mai mari în contul gazdelor, care nu au izbutit să introducă mingea în plasă. Wenger a schimbat ofensiv, nemaiavând nimic de pierdut, şi l-a introdus pe Oxlade în locul lui Ramsey, în speranţa că suflul tânărului mijlocaş îi va revigora pe colegii lui. A urmat o nouă ratare a lui van Persie, care părea într-o scădere evidentă de formă şi contestatarii puteau afirma că nu este un jucător pe atât de constant, însă olandezul, prin ce a făcut pe final de meci, ţinea să arate contrariul.

Astfel, când mai erau aproximativ 20 de minute până la final, Chamakh a intrat în locul lui Benayoun, cu toate că se ştie că marocanul se simte bine doar atunci când este titular. Cu toate acestea, a creat o mai mare densitate în careul lui Norwich, şi, împotriva sorţii, putem spune, Arsenal a egalat, meritat, prin van Persie, care a primit o pasă fabuloasă de la Song (72') şi l-a executat pe Ruddy. Au urmat momente tensionate, care l-au avut în prim-plan pe acelaşi camerunez, enervat de tragerile de timp ale adversarilor. Însă van Persie a reuşit dubla, iar golul acesta, de 3-2, era unul foarte important, întrucât putea asigura într-o proporţie mare locul 3. Totuși, urmau 10 minute de foc, în care oaspeţii puteau oricând egala şi au făcut-o, prin Morison (85'), în faţa unei apărari inexistente, iar londonezii relau atacurile, disperate de această dată. Câteva minute mai târziu van Persie a cerut pe bună dreptate un penalty, dar arbitrul nu a dat nimic, apoi Song a încercat un călcâi incredibil, dar Ruddy a avut un reflex incredibil, iar neșansa era, dacă putem să spunem așa, de partea lui Arsenal.


Meciul s-a terminat la egalitate, iar Arsenal scapă printre degete şansa de a-şi apropia atât de mult râvnitul loc 3. Cu o apărare atât de somnolentă este greu să faci performanţă!

Arsenal-Chelsea 0-0

Derby-ul etapei a 35-a din Premier League s-a desfăşurat între Arsenal şi Chelsea, pe Emirates Stadium, miza fiind colosală: un pas mai aproape de un loc de Champions League. Arsene Wenger a trimis în teren tot ce a avut mai bun, într-un sistem 4-2-3-1, titularii fiind Szczesny - Sagna, Vermaelen, Koscielny, Gibbs - Song, Ramsey - Rosicky, Oxlade-Chamberlain, Walcott - Van Persie. Roberto Di Matteo a a ales şi el jucători de calitate, dar a odihnit, pentru returul foarte important de la Barcelona, o parte din oamenii obişnuiţi cu prima echipă. Formula cu care a început a fost un interesant 4-2-4, cu Cech - Bosingwa, Cahill, Terry, Bertrand - Essien, Romeu - Malouda, Kalou, Sturridge, Torres, în care cei trei din spatele atacantului spaniol sunt toţi extreme, iar Malouda, pe faze defensivă, tras mijlocaş central.

Arsenal şi Chelsea s-au anulat reciproc din cauza lipsei de prospeţime.

Desfăşurarea meciului

Ritmul alert al partidei a dus la multe greşeli şi, implicit, la mingea care a trecut rapid de la o echipă la cealaltă. Chelsea, prin faptul că a optat să joace cu doi mijlocaşi de profil defeniv, a încercat să treacă peste faza de construcţie şi să-i lase pe cei din faţă să se descurce. Arsenal, ca deobicei, a încercat să paseze mai mult, dar nu a avut precizie. Prima ocazie a venit în minutul 14, când Walcott a bătut o lovitură liberă direct în piciorul lui van Persie, dar olandezul, care pare într-o scădere de formă, a trimis mingea pe lângă poartă, din doar câţiva metri, neincomodat de vreun fundaş advers. A urmat dominarea tactică a lui Chelsea, care şi-a impus jocul prin forţa fizică şi prin faptul că jucătorii echipei au alergat mai mult, dar ocaziile au lipsit de ambele părţi, iar apoi iarăşi Arsenal a pus stăpânire pe meci. Minutul 42 a adus încă o ocazie mare şi tot după o fază fixă, de data aceasta van Persie fiind servant, dar lovitura de cap a lui Koscielny a lovit transversala. După cum vedem, era un alt meci care se putea decide în urma unei faze fixe, iar la pauză s-a intrat cu un scor alb.

A doua repriză a început parcă şi mai slab decât prima, cu multe erori, cu un joc fără orizont al ambelor formaţii, dar niciun antrenor nu a schimbat ceva, poate şi pentru că un egal ar fi ţinut ambele echipe pe linia de plutire. Dar Walcott s-a accidentat, iar Arsene Wenger a fost nevoit să efectueze prima schimbare, introducându-l pe Gervinho (60'), apoi au intrat Diaby şi Andre Santos, respectiv Mikel, în locurile lui Rosicky, Oxlade şi Romeu, ceea ce arăta intenția celor doi manageri de a nu primi gol. Finalul meciului a adus o serie de ocazii ratate de van Persie, dar olandezul nu a reuşit să marcheze şi pare într-un blocaj, dacă stăm să ne uităm că în ultimele 7 meciuri, incluzându-l şi pe acesta, a reuşit doar un gol, dar, să fim obiectivi până la capăt, şi 3 pase decivise.

Rezultat echitabil, acest 0-0, dar nu datorită defensivelor, care au jucat bine, ci mai degrabă din cauza atacanţilor, care ori n-au forţat, ori n-au putut mai mult. Van Persie, spun încă o dată, este într-o scădere evidentă de formă, iar dacă nu va marca va pierde titlul de golgeter.  Arsenal are 6 puncte mai multe decât Tottenham, dar şi două meciuri mai mult decât rivalii din nordul Londrei. Chelsea a ajuns la 1 punct de echipa lui Harry Redknapp, dar tot cu două partide mai mult şi se pare că nu mai are şanse de calificare în ediţia viitoare a Champions League, poate doar dacă o câştigă sezonul acesta. Lupta pentru locurile 3 şi 4 se va da, aşadar, între Arsenal, Tottenham şi Newcastle, iar rămâne de văzut cine va avea calitatea şi suflul necesare să se impună pe acest final nebun de campionat!

Steaua-Vaslui 0-1

Derby-ul etapei a 27-a din Liga 1 a adus faţă în faţă Steaua şi Vaslui, meciul fiind desfăşurat pe stadionul Ghencea. Mihai Stoichiţă a recurs la acelaşi sistem 4-1-4-1, pe care, se pare, îl agrează, cu Tătăruşanu - Geraldo, Chiricheş, Gardoş, Latovlevici - Bourceanu - Chipciu, Tatu, Răduţ, Tănase - Rusescu. Augusto Inácio a mizat şi el pe formula obişnuită, respeciv, 4-2-3-1, titularii fiind Borjan - Milanov, Papp, Marius Constantin, Paito - Raul Costin, Anderson - Adailton, Wesley, Sânmărtean - Bello.

Wesley a decis partida.

Desfăşurarea meciului





După un start scăzut ca ritm şi fără o idee de joc a vreunei echipei, care au plimbat mingea la mijlocul terenului, Steaua a preluat iniţiativa. Elevii lui Mihai Stoichiţă au elaborat jocul şi au împins defensiva adversă prin multe pase. Fundaşii vasluieni au faultat mult în semicercul imaginar de 35 de metri faţă de poartă, dar loviturile libere, plus cornerele obţinute de stelişti, nu au dus la nimic, parcă mingile fiind trimise la întâmplare spre careul lui Borjan, care a dat, şi aşa, semne de slăbiciune. Oaspeţii, fiind presaţi de prestaţia bună a bucureştenilor, au mizat pe mingi lungi, dar lipsa unui ataccant inspirat şi de valoare a făcut ca majoritatea mingilor să ajungă la fundaşii Stelei. Totuşi, dominarea tactică, că doar de asta poate fi vorba, a Stelei, nu i-a adus şuturi pe poartă şi, implicit, ocazii, iar sistemul cu un singur vârf se dovedea insuficient pentru preluarea conducerii. Astfel, până la pauză nicio echipă nu şi-a creat vreo ocazie, iar antrenorii aveau mult de lucru în sfertul de oră de repaus dacă doreau ca echipa lor să câştige.






Partea secundă a început la fel cum s-a terminat prima şi se părea că niciunul dintre tehnicieni nu va risca, cu toate că un egal nu ajuta pe nimeni, poate doar pe CFR. Şi totuşi, Inacio s-a decis să schimbe ceva şi l-a introdus pe Stanciu în locul lui Raul Costin, ca la faza imediat următoare Wesley să marcheze în urma unei faze fixe (59'). Putem spune că iniţiativa antrenorului portughez i-a fost recompensată. Steaua nu a schimbat însă nimic, chiar dacă Mihai Costea l-a înlocuit pe Rusescu, ba chiar Vaslui părea că pune, încet, stăpânire pe joc. Apoi, rând pe rând, au intrat Bălan şi Florin Costea, dar Vaslui s-a apărat bine şi a stat sus, pentru a nu-şi lăsa advesarul să avanseze cu toată echipa. Forcingul de final al roş-albaştrilor nu a dat roade, în ciuda ocaziilor fraţilor Costea, ba chiar mai mult, Tătăruşanu a greşit inexplicabil, dar Temwanjera nu a găsit golul, în urma unui şut de la jumătatea terenului, poarta fiind lăsată goală de portarul naţionalei.






Rezultatul final a fost 1-0 pentru Vaslui, şi se pare că am asistat la acel gen de meci decis în urma unei faze fixe. Lipsa de claritate a Stelei i-a făcut să nu-şi creeze nicio ocazie, iar asta arată că nu merită titlul, pentru că nici nu joacă frumos, nici nu este pragmatică, cum sunt contracandidatele ei. Vaslui, de cealaltă parte, mizează prea mult pe tridentul de mijlocaşi ofensivi, dar şi aceasta poate fi o soluţie şi un argument pentru locurile fruntaşe din clasament şi pentru această victorie chinuită.

Bayern-Real 2-1

Manşa tur a primei semifinale şi proabil cea mai echilibrată din Cupa Campionilor s-a desfăşurat între Bayern Munich şi Real Madrid. Ambi antrenrori au folosit sistemul 4-2-3-1, pe care mulţi îl consideră cel care acoperă cel mai bine terenul, astfel că valoarea jucătorilor avea să facă diferenţa. Jupp Heynckes i-a trimis pe Neuer - Lahn, Boateng, Badstuber, Alaba- Luis Gustavo, Schweinsteiger- Ribery, Kroos, Robben - Gomez, iar Jose Mourinho pe Casillas - Arbeloa, Pepe, Ramos, Coentrao - Khedira, Xabi Alonso - Di Maria, Ozil, Ronaldo - Benzema. 

Heynckes l-a surprins pe Mourinho prin agresivitatea pe care le-a cerut-o elevilor lui.

Desfăşurarea meciului

 

Cum ambele echipe au un joc mulat pe faze în viteză şi mai ales pe benzi, mult pe contraatac, partida a început cu mingea plimbată de la o formaţie la cealaltă. Real Madrid a părut echipa mai sigură pe calităţile sale, dar Bayern a rămas periculoasă prin cei trei mari jucători din atac. Ribery a avut o serie de acţiuni în banda dreaptă, dar a fost lăsat prea singur, Alaba preferând să asigure defensiva. Benzema a replicat printr-un şut puternic, pe care Neuer l-a scos cu un bun reflex. A urmat acelaşi ping-pong cu rare momente de posesie prelungită, pe care Realul a mai avuut-o, dar golul a venit în poarta lui Casillas. Întâi Ribery a cerut un penalty, fundaşii madrileni au sărit ca arşi şi l-au contrat verbal, apoi francezul, enervat puţin, a reluat în poartă în urma unui corner şi unei învălmăşeli în careu (17'). Până la finalul primei părţi acelaşi joc încâlcit, cu un plus pentru oaspeţi, dar prea puţin pentru a-şi impune jocul. Să notăm totuşi efortul bun de la distanţă al lui Schweinsteiger, încercarea lui Benzema, din unghi, şi replica lui Gomez, precum cea a vârfului francez madrilen de la începutul partidei.

Partea a doua a început mai alert, cu Real care a atacat pentru a egala şi a reuşit acest lucru, în urma unei greşeli a lui Bayern. Mingea a ajuns la Ronaldo, acesta a şutat defectuos fiind singur cu Neuer, care a respins, Benzema a dat un şut centrare, care a ajuns înapoi la portughez, care i-a pasat lui Ozil în faţa porţii, numărul 10 introducând mingea în poartă. o simplă formalitate pentru orice jucător de fotbal. Bayern nu s-a predat şi a revenit în atac, această a doua repriză stăpânind-o tactic, dar Gomez a ratat în două din poziţii, ce-i drept, dificile. Au urmat schimbări de ambele părţi, menite să menţină măcar rezultatul, iar ambii antrenori păreau mulţumiţi cu acest egal, mai bun decât o înfrângere. Totuşi, gazdele au părut puţin mai decise să încerce să marcheze, pentru că un egal cu gol acasă favoriza clar Realul, Mourinho fiind cunoscut pentru modul în care îşi pregăteşte partidele. Acest plus de dorinţă a fost concretizat în cele din urmă de Gomez, care la a treia încercare a avut noroc, iar în urma unei centrări la firul ierbii a lui Lahm atacantul a introdus mingea în poartă, numai el ştie cum.

Meciul se termină astfel 2-1 pentru Bayern, iar Mourinho pierde poate pentru prima oară de când este la Real un duel tactic împotriva unei echipe mai slab cotate, pentru că Barcelona, în faţa căreia a mai pierdut, a pornit întotdeauna ca favorită. Jupp Heynckes îşi dovedeşte valoarea şi priceperea de a pregăti un meci, iar Realul arată încă o dată că nu ştie să piardă, ca dovadă faultul din final al lui Marcelo, care merita să fie direct eliminat, dar cu toate acestea a luat galben.

Cum spuneam mai sus, cum ambele echipe au folosit sistemul 4-2-3-1, Bayern a avut un plus prin faptul că are două extreme de valori apropiate, pe când la Real Ronaldo este mult peste Di Maria şi, deci, fundaşii bavarezi au ştiut pe cine să oprească, pe când madrileni au avut de apărat în aceeaşi măsură ambele benzi.

Arsenal-Wigan 1-2

Etapa a 24-a din Premier League a adus un duel foarte dezechilibrat, cel puţin la prima vedere, între Arsenal şi Wigan Athletic. Arsene Wenger a mizat pe acelaşi sistem, 4-2-3-1, cu Szczesny - Sagna, Vermaelen, Djourou, Santos - Song, Arteta - Rosicky, Benayoun, Walcott - Van Persie. Roberto Martinez i-a trimis pe Al Habsi - Alcaraz, Caldwell, Figueroa - Boyce, McCarthy, McArthur, Beausejour - Moses, Di Santo, Gomez, într-o formulă 3-4-3, pe faza defensivă 5-4-1, cu Di Santo vârf de lance.

Desfăşurarea meciului

Partida a început nebun, cu accidentarea lui Arteta, fapt pentru care Arsenal a jucat fără un om până când spaniolului i s-au dat îngrijiri medicale, iar în acest interval Wigan a marcat, incredibil, de două ori, în urma unor greşeli copilăreşti ale defensivei tunare, prin Di Santo (8') şi Gomez (9'). Apoi a intrat Ramsey în locul lui Arteta, care nu a mai putut să continue, iar gazdele încercau să reintre în meci, printr-un pressing foarte avansat, dar periculos pentru faza defensivă. Wigan a preferat să stea în apărare şi le-a lăsat mijlocul adversarilor, fapt ce a îngreunat cursa de revenire a londonezilor. Benayoun a fost primul cu ratarea, la o lovitură de cap, dar doar datorită unei intervenţii de manual a lui Al Habsi (16'), apoi Vermaelen a fost mai precis şi a marcat, tot în urma unei lovituri de cap (21'). Următoarea ratare a fost cea a lui Djourou, care a şutat din drop, dar mingea a lovit doar stâlpul de susţinere al plasei (24'), iar Arsenal părea că va egala până la pauză. Rosicky însă nu a fost de acord şi a reluat defectuos în urma unei pase a lui van Persie (27'). După această jumătate de oră fulminantă, meciul s-a răcit şi nu au mai fost faze interesante, iar Arsenal trebuia să vină cu ceva care să surprindă dacă dorea ceva de la acest meci, pentru că organizarea tactică a echipei lui Martinez părea fără mari fisuri. 

Partea a doua a început din nou incredibil, cu van Persie care nu a fost pe fază şi a ratat cu poarta goală, dar asta nu i-a demoralizat pe elevii lui Arsene Wenger, care au presat încontinuu, dar nu au reuşit nici măcar să pună în pericol poarta adversă, astfel că managerul tunar a recurs la o schimbare, Gervinho în locul lui Benayoun (61'), pentru a imprima mai multă viteză echipei sale. Nici aşa tunarii nu au reuşit ceva notabil, astfel că Oxlade Chamberlain l-a înlocuit pe Djourou (75'), schimbare cu caracter clar ofensiv, sistemul lui Arsenal schimbându-se în 3-1-5-1. DAR Wigan nu a mai jucat nimic, a făcut mai mult decât antifotbal, s-a apărat cu toţi oamenii şi a reuşit victoria care pare să o ţină în Premier League, în ciuda faptului că prestează cel mai urât fotbal din fotbalul englez.

Aşadar, Arsenal pierde un meci pe care şi l-a făcut singură greu, dar să remarcăm spiritul trupei lui Arsene, care nu s-a lăsat până în final. Totuşi, împotriva unei echipe care depăşeşte autobaza lui Cârţu câteodată chiar nu ai ce-i face, iar în seara aceasta fotbalul a pierdut, câştigător fiind jocul meschin al trupei lui Roberto Martinez!

Arsenal-Manchester City 1-0

Derby-ul etapei a 32-a din Premier League le-a adus faţă în faţă pe Arsenal şi Manchester City. Tunarii veneau după o serie bună stricată în meciul precedent de QPR, atunci când echipa lui Mark Hughes i-a învins cu 2-1. Cetăţenii erau şi ei în scădere de formă, dar care ţine deja de câteva partide, şi doar o victorie i-ar fi ţinut încă în lupta pentru titlu. Titularii celor două adversare au fost Szczesny - Sagna, Koscielny, Vermaelen, Gibbs - Arteta, Song - Walcott, Rosicky, Benayoun - van Persie şi Hart - Zabaleta, Kompany, Lescott, Clichy - Toure Yaya, Barry - Milner, Aguero, Nasri - Balotelli, ambii manageri folosind un sistem 4-2-3-1.

Arteta a găsit execuţia necesară pentru ca echipa lui să ia cele trei puncte.

Desfăşurarea meciului

Meciul a început în forţă, iar Yaya Toure a primit cartonaş galben la prima intrare mai dură a meciului, cel faultat fiind Rosicky (2'). Arsenal a avut posesia şi a pasat în jumătatea adversă, deschizând jocul pe benzi, mai ales spre Sagna, care s-a găsit deseori în poziţie de centrare. Partida a continuat în aceeaşi parametri, iar ritmul alert a fost dublat de intrările decise din partea jucătorilor ambelor formaţii. Minutul 16 a adus o ocazie rarisimă pentru Arsenal atunci când van Persie a reluat cu capul spre poartă, în urma unui corner, iar mingea părea că intră în plasă, dar Vermaelen a scos-o, incredibil şi extrem de ghinionist, belgianul aflându-se inoportun pe traiectoria balonului. Seara lipsită de noroc a continuat pentru Yaya Toure, care s-a accidentat, iar Mancini a fost nevoit să-l înlocuiască cu Pizzaro, dar tot răul spre bine pentru City, care, prin această mutare, a nivelat raportul de forţe şi a început să pună stăpânire pe mijlocul terenului. Dominarea nu a durat nici în rândul trupei lui Mancini, iar mingea a început să să plimbe de la o echipă la cealaltă, jocul fiind înţesat de contraatacuri. Între timp, Balotelli a fost cel de-al doilea jucător avertizat, în urma unei intrări dure la Sagna (38'), iar prima repriză se îndrepta spre un rezultat alb. Acest lucru s-a datorat specialmente lipsei de claritate a celor desemnaţi cu ultima pasă, ceea ce i-a făcut pe atacanţi să nu aibă mingi utile în faţa porţii.

Partea secundă a continuat cu prestaţiile prudente din partea ambelor echipe şi era aproape imposibil ca o echipă să se desprindă pe tabelă dacă nu ar fi intervenit schimbări de ordin tactic. Oaspeţii au primit un al treilea cartonaş galben, în urma unui atac întârziat al lui Milner la Rosicky, ca imediat după Andre Santos să-l înlocuiască pe Gibbs (57'). Brazilianul s-a evidenţiat rapid, dar negativ, când a avut o mică altercaţie cu Balotelli, de pe urma căreia a primit cartonaşul galben. Aşadar, lipsa de eficienţă în atac se transforma, încet, în frustrare pentru ambele trupe, iar numersoanele avertismente din startul mitanului al doilea dovedesc acest lucru. Totuşi, niciuna dintre formaţii nu s-a dat bătută, iar van Persie a lovit bara (62'), la a doua mare ocazie pentru el în acest meci. În continuare Arsenal a presat şi a părut capabilă să marcheze, dar a fost urmărită de neşansă. Minutul 76 a a dus trei mari ratări la aceeaşi fază, atunci când, pe rând, Walcott şi Benayoun au lovit bara, iar Vermaelen a lufat din trei metri. Imediat ambii manageri au mutat, Mancini defensiv, Kolarov şi Tevez în locurile lui Nasri şi Aguero, iar Wenger post pe post, Ramsey şi Oxlade Chamberlain în locurile lui Benayoun şi Walcott. Când totul părea să ducă la un egal fără goluri, Arteta a venit cu un gol fabulos, în urma unei folha seca care l-a lăsat fără replică pe Hart (87'). A fost genul de execuţie care poate face diferenţa într-un meci extrem de tacticizat cu o miză atât de mare. Finalul a aparţinut oaspeţilor, care au încercat să egaleze, dar Balotelli a făcut misiunea echipei sale imposibilă, atunci când a primit al doilea galben, la o intrare excesiv de zeloasă (90') la Sagna.

Meciul s-a terminat cu victoria la limită a lui Arsenal, 1-0, prin care îşi recapată locul al treilea în clasament şi arată că merită să fie pe această poziţie. Dominarea teritorială pe care a avut-o pe parcursul majorităţii partidei a fost răsplătită echipeo londoneze, chiar dacă a suferit până la final pentru a-şi adjudeca cele trei puncte.