Meniu

sâmbătă, 31 decembrie 2011

Arsenal-QPR 1-0

Ultima zi a anului a adus faţă în faţă două echipe cu aspiraţii diferite. Arsenal căuta să ajungă în big four, pe când QPR continua lupta pentru evitarea retrogradării. Wenger a început într-o formaţie 4-2-3-1, cu Szczesny- Djourou, Mertesacker, Koscielny, Vermaelen- Song, Arteta- Walcott, Ramsey, Arshavin- van Persie. Neil Warnock a folosit acelaşi sistem, titularii fiind Cerny- Young, Connolly, Gabbidon, Traore- Faurlin, Barton- Mackie, Taarabt, Wright-Phillips- Bothroyd.

Henry revine la Arsenal după un periplu în Spania şi SUA
Desfăşurarea meciului
Arsenal a început în atac, cu un joc poziţional, dar a dat de o defensivă foarte compactă şi numeroasă. Cu jucători de contraatac, printre care îl numărăm pe Wright-Phillips, QPR a abordat partida defensiv, sperând să surrpindă pe contre. Van Persie şi Walcott s-au aflat în faţa celor mai mari ocazii ale echipei lor, dar nu au reuşit să deschidă scorul. Tunarii au părut că le lipseşte acea viteză în plus, prin care să-şi surpindă oponenţii. Până la pauză doar fundaşii lateralii ai gazdelor s-au remarcat, negativ, prin avertismentele primite.

După pauză, Arsenal a continuat forcingul. Vermaelen s-a accidentat şi a fost înclocuit de Coquelin. Apoi Walcott a scăpat singur cu portarul, dar a ratat halucinant, la o fază care anunţa totuşi golul, pe care l-a reuşit acelaşi van Persie, care era la un singur gol de a-i egala recordul lui Alan Shearer, 36 de goluri în campionat într-un an calendaristic. Aşadar, deschiderea scorului a venit în minutul 60, la un assist a lui Arshavin, mână moartă în ultima vreme. Taraabt a replicat cu o fază frumoasă şi un şut periculos la colţul lung, respins in extremis de Szczesny. A urmat încă o schimbare, Rosicky în locul lui Arshavin, când mai erau douăzeci de minute până la final. Oaspeţii nu s-au resemnat şi au continuat să preseze, lasând spaţii în apărare.Wenger a depistat acest lucru şi l-a introdus pe Gervinho în locul lui Walcott, pentru a revigora atacul. Ivorianul s-a remarcat rapid, însă negativ, întâi atunci când a ales să şutez, a făcut-o defectuos, în loc să paseze, dintr-o poziţie foarte bună, cam la 16 metri de poartă, apoi când a primit o pasă de la van Persie, în careul mic şi a şutat pe lângă poartă, fiind incomodat de adversar. Finalul a fost fantastic. Arsenal a trecut de câteva ori pe lângă dublarea avantajului, iar QPR a forţat până în ultimul minut. În căutarea egalării, elevii lui Neil Warnock nu au mai pus accent pe apărare, meciul fiind extrem de deschis, dar nu s-a mai marcat, iar Arsenal urcă pe locul 4 în clasament, încheie anul bine, mai ales dacă vedem cum a început acest sezon pentru londonezi, cu înfrângeri pe linie şi un joc de la care fanii nu puteau spera nimic.

vineri, 23 decembrie 2011

Tottenham-Chelsea 1-1

Etapa a 17-a din Premier League a adus derby-ul londonez dintre Tottenham şi Chelsea, echipele de pe locul 3 şi 4. Harry Redknapp a început cu Friedel- Walker, Gallas, King, Assou-Ekotto- Modric, Parker, Sandro, Bale- Van der Vaart- Adebayor, într-un 4-4-1-1. Villas Boas a optat pentru acelaşi 4-3-3, cu Cech- Bosingwa, Ivanovic, Terry, Cole- Ramires, Mikel, Meireles- Sturridge, Drogba, Mata.

Howard Webb a arbitrat mult sub nivelul meciului, fiind parcă mulţumit cu echilibrul din teren, pe care nu a vrut să-l distrugă, chiar dacă o putea face, în două rânduri la Adebayor, o dată la Ramires etc.


Desfăşurarea meciului

Tottenham a început în atac şi a fost foarte mobilă în ofensivă. unde Modric şi Bale au schimbat deseori părţile, pentru a destabiliza apărarea adversă. Adebayor a reuşit să marcheze, în minutul 8, după o cursă pe stânga a lui Bale, care a centrat perfect în careu. Chelsea a replicat imediat şi a ratat o mare şansă, prin Sturridge, care, la un şut a lui Mata, pe care Friedel l-a respins în faţă, mingea a revenit englezului, dar acesta nu a reuşit să cadreze, ci a şutat peste bara transversală. Apoi cele două formaţii au redus din motoare, iar ritmul a scăzut, cz gazdele în continuare mai prezente în atac. Minutul 23' a adus egalarea, la o fază care nu anunţa nimic, asemănătoare cu cea a primului gol. Cole a centrat, mingea a trecut prin careu, până la Sturridge, care nu a mai ratat. Oaspeţii au devenit din ce în ce mai periculoşi. Întâi bomba lui Meireles, reţinută cu greu de Friedel, apoi şutul lui Drogba, care a lovit bara, anunţau intenţiile albaştrilor, care, ca să rămână în lupta pentru titlu, aveau nevoie de victorie. Ivanovic s-a accidentat, iar Villas Boas a fost nevoit să-l schimbe cu fundaşul dreapta Paulo Ferreira, neavând un stoper de meserie printre rezerve. Adebayor a fost iertat de al doilea cartonaş galben, la un fault dur la Obi Mikel (38'), apoi Ramires a primit doar galben la o fază în care putea primi roşu, prima parte încheindu-se la egalitate, 1-1, nu înainte ca şi Mikel să se accidenteze, înclocuit fiind de Oriol Romeu.
Redknapp a mutat la pauză, Van der Vaart cu Pavlyuchenko, pentru a miza mai mult pe centrări în careu, rusul fiind înalt şi cu un joc de cap bun. Această a doua parte a fost mai deschisă, s-a jucat la ambele porţi, fiecare dintre echipe având ocazii. Adebayor a marcat, dar golul n-a fost validat, întrucât arbitrul a considerat, eronat, offside la togolez (57'). Şi lui Mata i s-a anulat reuştia din minutul 75, tot pentru poziţie afară din joc, ca apoi Adebayor să mai fie iertat o dată de eliminare, la un fault dur la Terry, iar Howard Webb mai adăuga o eroare. Torres l-a schimbat pe Drogba (78'), care a făcut un meci bun, chiar dacă nu dintre cele mai reuşite ale lui, pentru că i-a lipsit incisivitatea. Tottenham a ratat trei ocazii bune, iar Chelsea alte trei şi se anunţa un final pe contre, cu ambele echipe decise să câştige. Au urmat încă o serie de ocazii, dar balonul a ocolit poarta de fiecare dată, iar meciul s-a terminat la egalitate.

Aşadar, 1-1, un rezultat echitabil, pentru ce au jucat cele două echipe, care au vrut, dar au fost ocolite de noroc şi nu au reuşit să se desprindă în partea a doua, în ciuda unor şanse mari de gol.

duminică, 18 decembrie 2011

Universitatea Cluj-Mioveni 2-2

Ultima etapă a anului a adus un duel inegal, la prima vedere, între Universitatea Cluj şi Mioveni, lanterna roşie. Ionuţ Badea a început cu un 4-4-2, cu Matache- Achim, Abrudan, Pele, Grecu- Cristea, Marinescu, Boştină, Bazzi- Machado, Niculescu. Marian Pană a folosit acelaşi sistem, cu Popescu- Voicu, Olteanu, Săndulescu, Baicu- Enache, Gheorghe, Naidin, Mandea- Ayza, Cl. Ionescu.


Eliminarea lui Pele a cântărit mult în economia partidei.


Meciul se anunţa unul uşor pentru gazde, dar nebunia a început în minutul 37. Până atunci, elevii lui Badea au dominat partida, dar nu şi-au creat ocazii, jucând apatic, dar grava greşeală a lui Pele, care a luat roşu direct, a dat planurile studenţilor peste cap. Şi ca meniul să fie complet, lovitura liberă premergătoare a adus deschiderea scorului. Ilie Baicu a centrat, Matache a ieşit greşit pe centrare, iar Ayza s-a trezit singur cu mingea la un metru de linia porţii, de unde a îndeplinit o simplă formalitate. Badea a schimbat defensiv şi arată încă o dată că este un arbitru fricos. Menassel i-a luat locul lui Machado, sistemul schimbându-se în 4-4-1, cu Bazzi trecut fundaş central. La nici cinci minute, Adrian Cristea s-a accidentat şi a fost schimbat în huiduielile galeriei, cu Grozav, formula modificându-se încă o dată, în 4-3-2. Pînă la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, iar trupa gazdă a ieşit de pe teren huiduiţi de un stadion întreg.

Badea şi-a băgat în şedinţă elevii, iar după pauză au jucat mai motivaţi, dar cu aceeaşi construcţie lentă desfăşurată la mijlocul terenului. La Mioveni, Madea a fost înlocuit de Coşereanu, pentru a betona defensiva. Clujenii au atacat în continuare şi au reuşit egalarea, la o fază asemăntoare reuşitei oaspeţilor (54'), dar nu s-au bucurat decât două minute, Olteanu aducându-şi încă o dată trupa în avantaj (56'). Dacă în prima parte arbitrul a dat un singur cartonaş, ce-i drept, roşu, mitanul secund a fost plin de avertismente, întrucât spiritele s-au încins. Gazdele au mai primit trei cartonaşe galbene, iar oaspeţii opt, dintre care două s-au transformat în eliminări. La prima eliminare, după un fault în careu a lui Săndulescu, Universitatea a obţinut penalty, pe care Niculescu l-a transformat (70'). Astfel, meciul se egaliza atât pe tabelă, cât şi în teren. Cojocnean a intrat în locul lui Achim, pentru a-şi ajuta echipa să ia toate punctele, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Până la final nu prea s-a mai jucat fotbal, ci au fost doar trageri de timp şi avertismente, Voicu fiind eliminat (82').

Un meci urât, prin care Universitatea continuă pasa proastă începută în urmă şase etape, când s-a desfăşurat derby-ul Clujului. Mioveni ia un punct după şase înfrângeri consecutive şi, prin jocul arătat, confirmă poziţia din clasament.