Udinese-Arsenal 1-2

Returul playoff-ului pentru accederea în grupele UEFA Champions League a readus faţă în faţă pe Udinese şi Arsenal. Guidolin a ales o fomulă mai ofensivă decât cea folosită în tur, respectiv 4-4-1-1, cu Handanovic- Ekstrand, Benatia, Danilo, Neuton- Isla, Badu, Asamoah, Armero- Pinzi- Di Natale. Wenger a optat pentru o formaţie mai defensivă, asemănătoare, ca aşezare a jucătorilor în teren, celei folosite în sezonul trecut. Francezul i-a ales ca titulari pe Szczesny- Jenkinson, Djourou, Vermaelen, Sagna- Song, Frimpong- Walcott, Ramsey, Gervinho- van Persie, într-un sistem 4-2-3-1.

Desfăşurarea meciului

Partida a început cu ocazii de o parte şi de cealaltă, cu un joc deschis, pe contre, în care spaţiile mari au existat în majoritatea timpului. Di Natale a fost un ghimpe în coasta londonezilor, iar incisivitatea lui s-a concretizat în gol în minutul 39, când a reluat impecabil, cu capul, o centrare a lui Pinzi. Udinese începea să spere, datorită rezultatului înregistrat, dar mai ales jocului fără perspective al lui Arsenal. Golgheterul ultimelor două ediţii ale campionatului italian părea capabil să-şi ducă echipa în grupe, dar Wenger nu a fost de acord.

La pauză, managerul francez a mutat ofensiv; Rosicky a intrat în locul lui Frimpong. Repriza a doua a adus o egalare rapidă, prin van Persie, după o cursă solitară a lui Gervinho. Apoi Udinese a ratat un penalty, surprinzător, dacă vedem că executant a fost Di Natale, iar meciul se îndrepta spre calificarea oarecum aşteptată a tunarilor. Walcott a închis tabela, la 2-1, după o pasă filtrantă de mare calitate.

 

Meciul a fost dictat de oaspeţi, chiar dacă nu aceasta este o primă impresie. Posesia şi stilul deschis pe care l-au impus arată, totuşi, acest lucru, de altfel normal, fiind echipa mult mai experimentată şi mai valoroasă. Totuşi, Arsenal a trăit periculos, Udinese fiind echipa care a ratat mai mult, dar calificarea lui Arsenal meritată. Wenger a simţit momentul prielnic pentru a schimba tactic, iar Udinese s-a bazat prea mult pe Di Natale. O echipă cu pretenţii nu are voie să-şi pună toate speranţele într-un singur jucător, pentru că este citită uşor, dar şi pentru că o eventuală accidentare al acestuia ar transforma-o într-o formaţie de pluton, lucru de neacceptat la un astfel de nivel!

Şi se duse şi Nasri.

Arsenal, dar mai ales fanii acestui club, primesc tot mai des câte o veste cel puţin îngrijorătoare. Dacă la începutul campaniei de transferuri se anunţa păstrarea cuplului Fabregas-Nasri şi aducerea unor jucători rasaţi pe posturile deficitare, nu numai că nu s-a întâmplat acest lucru, ci exact opusul. Astăzi s-a concretizat trecerea lui Samir Nasri la Manchester City, ultimul şoc dintr-o serie lungă a verii. Fabregas a plecat la Barcelona, Clichy va fi coleg cu Nasri la City, iar Eboue s-a transferat la Galatasaray. Sunt patru piese foarte importante în angrenajul lui Arsenal, dar problema cea mai mare nu este că au plecat, ci pe cine a adus Wenger să-i înlocuiască.

Carl Jenkinson, fundaş dreapta, Joel Campbell, atacant, Rio Miyaichi şi Chamberlain, extreme, Armand Traore, fundaş stânga, sunt toţi jucători care la momentul actual nu au experienţă. O fi ei valoroşi şi pot deveni fotbalişti de clasă, dar deocamdată sunt incapabilil să-i înlocuiască pe cei plecaţi. Gervinho pare a fi singurul în stare de acest lucru, el câştigând Ligue 1 cu Lille, deci un jucător cu pedigree. Însă nu este de ajuns să aduci un om şi să dai patru, iar diferenţa de bani să fie de doar 35 milioane de euro, bani pe care oricum nu-i vei investi înapoi pe piaţa transferurilor.

Arsenal pare a fi o echipă în derivă, cu un Wenger frustrat de numeroasele eşecuri prin care echipa a trecut în ultimii şase ani. Francezul se încăpăţânează să creadă, an de an, că are o echipă destul de solidă pentru a se bate la cupe şi campionat, dar nu vede că are o apărare fragilă, că îi lipsesc cel puţin doi mijlocaşi centrali cu experienţă şi că antrenază un grup de jucători care nu pot să ducă un sezon întreg, la acelaşi nivel. Încet, încet, mitul pe care l-a creat începe să se năruie!

Universitatea Cluj-Petrolul Ploieşti 3-2

În cadrul etapei a patra din Liga 1, Universitatea Cluj a primit vizita celor de la Petrolul Ploieşti, pe stadionul din Mediaş, meciul dispuntându-se fără spectatori. Ionuţ Badea a folosit acelaşi 4-3-3 din etapele precedente, dar a făcut câteva schimbări. Popa- Unguruşan, Pele, Szukala, Grecu- Păcurar, Boştină, Marinescu- Tony, Cristea, Niculescu au fost cei 11 titulari. Valeriu Răchită a abordat meciul prudent, cu un 4-2-3-1, menit să asigure densitate în apărare, dar să şi să permită un joc de contraatac. I-a introdus pe Zendeli- Strătuţ, Sipovic, Barbu, P. Stoica- Enescu, Bărbulescu- Fl. Dumitru, Neagu, Opriţa- Apostu.

Desfăşurarea meciului

Clujenii au început meciul în atac şi au împins jocul spre poarta adversarilor, printr-un joc de pase elaborat. Tripleta ofensivă, ajutată din spate de cei trei mijlocaşi centrali, a presat şi a avut căteva acţiuni interesante. Niculescu, în minutul 15, a fost faultat la marginea careului şi tot el a executat lovitura liberă, pe care a transformat-o în gol, după o execuţie perfectă, lângă bară. Petrolul a egalat la prima fază mai importantă în atac. Pompiliu Stoica a centrat în forţă, în 6 metri, iar Pele şi-a introdus mingea în poartă. Un gol oarecum împotriva cursului jocului şi nemeritat, oaspeţii necontând în atac până la acea fază. Meciul s-a animat şi tot echipa lui Valeriu Răchită a puncat, după o minge lungă la Vali Negru, care nu a stat pe gânduri şi a şutat la colţul lung, direct în vinclul porţii apărate de Popa.

Repriza a doua a început cu eliminarea lui Bogdan Apostu, după ce acesta l-a faultat, oarecum involuntar, pe Popa. Din acel moment, Universitatea Cluj a presat şi mai mult, chiar dacă şi până atunci fusese echipa mai prezentă în atac. Niculescu a fost înlocuit de Cojocnean, în minutul 55, iar apoi, la faza imediat următoare, Boştină a marcat, din careu, după o fază frumos lucrată, cu multe pase. Partida a continuat cu o avalanşă de ocazii, de partea studenţiilor, care au obţinut un penalty, în minutul 70, prin Adrian Cristea, însă ratat de Alex Păcurar. Acesta a fost schimbat cu Menassel după numai câteva minute, fiind demoralizat de ratare, dar şi pentru că Ionuţ Badea a simţit că are nevoie de un mijlocaş care să recupereze eventualele mingi pierdute în atac. Grozav a intrat şi el, în locul lui Marinescu, făcându-şi, astfel, debutul, la noua sa echipă. Şi la Petrolul au fost schimbări, post pe post, toate de la mijloc în sus. Răchită le-a gândit în ideea de a avea oameni ofensivi odihniţi, pentru a profita de eventualele contraatacuri, dar şi pentru a ţine în şah apărarea adversă, lucru foarte important când joci cu un om în minus. Totuşi, s-a făcut dreptate la chiar ultima fază, când centrarea lui Boştină a ajuns la Tony, care l-a executat frumos, cu capul, pe Zendeli.

Remarcatul meciului este Tony, nu numai pentru că a adus victoria gazdelor, dar şi pentru că are viteză, viziune în joc, un fizic robust şi calitate în execuţii. Universitatea câştigă pe merit, pentru că a fost echipa mai bună, a presat tot meciul şi nu s-a dat bătută până la ultimul fluier al arbitrului.

Arsenal-Liverpool 0-2

Etapa a doua din Premier League a adus faţă în faţă pe Arsenal şi Liverpool, primul derby al campionatului. Arsene Wenger a continuat să folosească formula 4-3-3. Sczcesny a început în poarta, Sagna a fost reprofilat fundaş stânga, în lipsă de alte variante, Jenkinson a jucat fundaş dreapta, iar Vermaelen şi Koscielny au format cuplul de fundaşi centrali; la mijloc a reapărut Samir Nasri, aproape de o despărţire de club, alături de Frimpong, care i-a luat locul suspendatului Song, şi Ramsey, jucător ce pare să-ţi fi câştigat locul de titular, în ciuda prestaţiilor mediocre. Atacul a fost alcătuit din Walcott, Arshavin şi van Persie. Kenny Daglish a mizat pe o formulă defensivă, 4-5-1, datorită faptului că se prefaţa o deplasare dificilă, contra unui adversar de luat în seamă. Au jucat Reina- Kelly, Carragher, Agger, Enrique- Lucas, Adam, Henderson, Kuyt, Downing- Carroll. După cum vedem, cormoranii au folosit nu mai puţin de patru noi achiziţii.

Desfăşurarea meciului

Meciul a început lent, cele două echipe tatonându-se. Arsenal a arătat dificultăţi pe faza de construcţie, cu multe pase greşite şi, implicit, mingi pierdute, iar Liverpool s-a mulţumit să stea în expectativă, ţinând cont de faptul că juca în deplasare. Frimpong a luat un galben inutil (8'), ca apoi Koscielny să se accidenteze, în minutul 15, fără să fie faultat de nimeni. Wenger nu a avut de ales şi l-a introdus pe Miquel în locul francezului. În ciuda lipsei de experienţă, spaniolul a făcut o primă repriză bună şi s-a achitat bine de sarcinile impuse de managerul tunarilor. Până la pauză s-a jucat mult la mijlocul terenului, cu nicicuna dintre echipe părând că se paote desprinde pe tabelă. 

Partea a doua a continuat în aceeaşi manieră, cu două echipe care par încă neînchegate şi lipsite de idei, pe faza ofensivă. Pe fondul acesta, meciul a continuat să se joace la mijlocul terenului, mingea trecând de la o echipă la cealaltă, fără ca vreuna să reuşească vreo fază periculoasă. Scorul a continuat să fie acelaşi, 0-0, şi se părea că aşa se va termina partida, dar Frimpong, în minutul 70, a făcut încă un fault inutil, iar Martin Atkinson l-a eliminat, pentru al doilea cartonaş galben. Acela a fost momentul  decisiv al partidei, pentru că Daglish a mutat ofensiv. Raul Meireles şi Luis Suarez i-au înlocuit pe Kuyt şi Carroll, pentru un plus de viteză şi pentru un joc bazat mult mai mult pe pase la firul ierbii. Wenger, de cealaltă parte, l-a introdus pe Lansbury în locul lui Arshavin, pentru a reface triunghiul de la mijlocul terenului. Însă cu această mutare a retras echipa pentru că, nemaiavând o tripletă în atac, a permis lui Liverpool să urce cu mai mulţi oameni în ofensivă. Acest lucru a fost fatal pentru Arsenal, care şi-a dat un autogol, în minutul 78, după o neînţelegere dintre Miquel şi Ramsey, doi jucători prea tineri şi lipsiţi de experienţă pentru pretenţiile londonezilor. Cum un necaz nu vine niciodată singur, Liverpool şi-a majorat diferenţa, în minutul 90, după ce Suarez a marcat, în urma centrării lui Raul Meireles, ambii intraţi deodată.

Arsenal, cu această echipă, nu se va bate la titlu şi ar trebui să fie mulţumită dacă termină în primele patru. Nivelul Premier League din acest an a crescut. Manchester City s-a întărit încă o dată, Liverpool la fel, a făcut câteva transferuri bune, jucători cu experienţă, care pot duce un sezon întreg; Tottenham şi-a păstrat vedetele şi are o formaţie capabilă. Chiar şi Aston Villa pare să-şi fi găsit echilibrul în echipă, contrar plecărilor lui Downing şi Young, doi jucători exponenţiali pentru ei, în sezonul trecut.

Steaua-CSKA Sofia 2-0

În cadrul turului playoff-ului Europa League, Steaua a întâlnit CSKA Sofia. Ronny Levy a folosit acelaşi 4-4-2, cu Tătăruşanu- Martinovic, Iliev, Galamaz, Latovlevici- Nicoliţă, Brandan, Bourceanu, Tănase- Mihai Costea, Tatu. Oaspeţii au abordat partida într-o formulă 4-2-3-1, cu M'Bolhi- Ademar, Trifonov, Gâlchev, Bandalovski- Stoyanov, Yanchev- Halilovic, Delev, Zicu- Michel Platini.

Desfăşurarea meciului

Pe fondul unei atmosfere incendiare, începutul de meci a adus un joc de tatonare, în care ambele formaţii nu şi-au asumat vreun risc, ci au ales să aştepte o eventuală greşeală a adversarului. Bulgarii au făcut un pressing avansat, care a deranjat vizibil Steaua, fiind nevoită să faulteze mult la mijlocul terenului. Însă doar una din fazele fixe ulterioare a fost periculoasă, respectiv şutul lui Platini, respins cu dificultate de Tătăruşanu. Apoi Galamaz, tot după o fază fixă, a reuşit să aducă Steaua în avantaj, cu o lovitură de cap (16'). Dacă toţi ne aşteptam ca Steaua, odată cu deschiderea scorului, să se dezlănţuie în atac, surprinzător sau nu, a optat să joace economicos şi să nu primească gol. Până la pauză Tatu şi Iliev au mai ratat două mari ocazii, în rest jocul fiind neinteresant, datorită inexactităţilor mijlocaşilor noştri.

Repriza a doua a adus o CSKA mult mai dornică să atace şi să egaleze măcar. Mijlocaşul stânga Nelson l-a înlocuit pe Trifonov, şi, ajutat de fundaşul stânga Ademar, au creat câteva faze frumoase în atac, dar nematerializate în gol. Steaua, la fel ca în prima parte, s-a apărat cu calm şi a aşteptat momentul contraatacului, care a venit în minutul 77, când Tatu şi-a rescumpărat greşeala de la acea mare ratare. A preluat mingea la 30 de metri, a avansat şi a şutat pe jos, lângă bară, imparabil. Au fost schimbări şi în tabăra stelistă. Geraldo l-a înlocuit pe accidentatul Galamaz, Rusescu i-a luat locul Martinovic, Nicoliţă devenind fundaş dreapta, şi Nikolic la schimbat pe Mihai Costea. 

Un meci lipsit de spectaculozitate, dar jucat excelent tactic de băieţii lui Ronny Levy. Vedem că după ce Nicoliţă a coborât în apărare, jocul ofensiv al Stelei a mers mult mai bine, cu Rusescu pe bandă, care are un plus de tehnică şi o gândire mai rapidă. Tănase a fost din nou mână moartă şi a jucat un fotbal la alibi, prin şutul din prima repriză, şi acela după multe ezitări. În rest, a greşit toate pasele, a stat mai mult pe jos şi a fost capăt de linie pentru majoritatea atacurilor steliste.

CSKA a arătat ca o echipă slabă, venită la tăiere, dar are câţiva jucători valoroşi, precum Platini, Delev, Nelson, Ademar şi Zicu. Calificare, totuşi, este jucată, pentru că bulgarii nu au forţa necesară şi nici experienţa să întoarcă rezultatul.

Barcelona-Real Madrid 3-2

Returul supercupei Spaniei le-a readus faţă în faţă pe cele două mari echipe iberice, de data asta pe Camp Nou. Guardiola a folosit o formulă apropiată de cea ideală, cu Valdes- Alves, Mascherano, Pique, Abidal- Busquets, Xavi, Iniesta- Messi, Villa, Pedro. Mourinho a făcut o singură modificare faţă de tur, Coentrao luându-i locul lui Marcelo.

Desfăşurarea meciului

Partida a început cu ocazii de o parte şi de alta. Realul a părut că domină meciul, elevii lui Mourinho fiind foarte motivaţă să câştige, dar, în minutul 15, Iniesta a de jucat pasul la offside şi, după o pasă magistrală a lui Messi, a scăpat singur cu Casillas, lobându-l în stil de mare atacant. Ronaldo a egalat foarte repede, după un corner a lui Ozil şi o recentrare, pe jos, a lui Benzema. Meciul a continuat pe aceeaşi linie, cu situaţii la poarta ambiilor portari, dar Barcelona a fost cea care a înscris, prin Messi, trupa blaugrana intrând la cabine în avantaj, exact ca în primul meci.

Mourinho a schimbat la pauză. Khedira, care a primit un galben în prima parte, a fost schimbat de Marcelo, pentru un plus de viteză, agresivitate şi incisivitate în atac. Cu toate acestea, nu s-a mai înscris o perioadă bună de timp, meciul pierzând din ritm. Minutul 63 a adus o nouă schimbare ofensivă. Higuain i-a luat locul lui Di Maria, iar din 4-2-3-1, formaţia galacticilor s-a transformat în 4-4-2, cu Marcelo, Alonso, Ozil, Ronaldo, la mijloc, şi Higuain, Benzema, în atac. Această mutare le-a adus madrilenilor golul egalizator (81'), prin Benzema, care a marcat tot după un corner şi o bâlbâială în careu a fundaşilor adverşi. Când se părea că se va intra în prelungiri, Messi a dat lovitura de graţie, după centrarea perfectă a lui Adriano.

Un meci tensionat, cu un final exploziv şi cu o Barcelona care pare invincibilă, cel puţin pentru moment, chiar dacă jocul Realului s-a îmbunătaţit considerabil. Vedem că, dacă vrei să ai o şansă contra extratereştrilor, trebuie să alergi de două ori cât ei, să faci pressing tot meciul şi să nu greşeşti pase în apărare sau la mijloc, ceea ce pare imposibil chiar şi pentru trupa lui Mourinho.

Arsenal-Udinese 1-0

Prima manşă a playoff-ului Champions League a adus faţă în faţă Arsenal şi Udinese, pe Emirates Stadium. Wenger a continuat cu sistemul 4-3-3, folosit contra lui Newcastle, cu Szczesny- Sagna, Koscielny, Vermaelen, Gibbs- Song, Rosicky, Ramsey- Gervinho, Walcott, Chamakh. Francesco Guidolin, antrenorul oaspeţilor, a schimbat sistemul cu care a jucat anul trecut în Serie A, poate şi din cauza plecărilor unor jucători valoroşi, precum Alexis Sanchez, D'Agostino, Inler şi Zapata. Din 3-5-2 a mutat într-un 4-2-3-1 mult mai defensiv, cu Handanovic- Neuton, DAnilo, Benatia, Ekstrand- Asamoah, Pinzi- Armero, Agymeyang, Isla- Di Natale.

Desfăşurarea meciului

Arsenal a început în forţă şi a marcat, prin Walcott, în minutul 4. Englezul a primit o centrare bună în careu de la Ramsey şi nu l-a iertat pe portarul sloven. Udinese a părut copleşită de începutul de meci, fiind o echipă prea puţin obişnuită cu Liga Campionilor, dar, pe parcurs, şi-a revenit. Tunarii, chiar dacă au dominat prima repriză, atât tactic, cât şi din punct de vedere al duelurilor câştigate şi al posesiei, nu au părut că vor mai mult, ci s-au mulţumit să nu ia gol. Pe acest fond, Udinese a avut câteva ocazii bune, survenite pe contraatac, printre care numărăm bara lui Di Natale (14') şi ocazia de singur cu portarul a lui Armero (26').

Partea secundă a început cu o schimbare. Djourou l-a înlocuit pe Gibbs, care a făcut un meci slab, Vermaelen fiind trecut în bandă. La nici zece minute, însă, elveţianul s-a accidentat şi a fost schimbat de  Jenkinson. Această a doua parte a aparţinut italienilor, care au presat şi au căutat egalarea, dar lipsa de precizie a făcut ca scorul să se termine 1-0 pentru gazde, care, astfel, iau o opţiune serioasă pentru calificare. 

Udinese a vrut, dar nu a putut. Di Natale a fost lăsat prea singur în faţă şi nu a putut penetra apărarea adversă. În plus, se simte lipsa unor jucători precum Inler şi Sanchez, în faza de atac, care au creat multe goluri sezonul trecut. La fel şi cu fundaşul central Zapata, transferat la Villareal, care dădea siguranţă defensivei. Italienii sunt o echipă cu jucători de pluton, dar care au douu-trei vedete, în jurul cărora se lucrează toate fazele.

Arsenal are aceleaşi probleme la finalizare şi chiar în fazele premergătoare golului. Nu pot duce mingea în atac, ci o poartă de colo-colo la mijlocul terenului. Le lipseşte, cel puţin deocamdată, viteza şi fantezia în joc. Gervinho pare că incă nu s-a adaptat la cerinţele tunarilori şi face multe greşeli, mai ales în ultimii 30 de metri.

Totuşi, cu toate problemele în joc, Arsenal are prima şansă, pentru că nu a primit gol acasă, dar şi pentru că este echipa mai experimentată şi mai valoroasă.

Real Madrid-Barcelona 2-2

Odată cu prima manşă a supercupei Spaniei, s-a deschis sezonul oficial din La Liga. Şi cum altfel s-ar putea începe o nouă stagiune, dacă nu cu un El Clasico? Mourinho a ales acelaşi 4-2-3-1 din sezonul trecut, cu Casillas- Marcelo, Pepe, Carvalho, Ramos- Khedira, Alonso- Di Maria, Ozil, Ronaldo- Benzema, iar Pep a mizat pe acel 4-3-3, cu vârf retras. I-a introdus pe Valdes- Adriano, Abidal, Mascherano, Alves- Thiago, Iniesta, Keita- Messi, Sanchez, Villa.

Desfăşurarea meciului

Partida a început surprinzător, cu Real Madrid la cârma jocului şi cu o Barcelona care a dat semne că nu-şi revine, fiind mai tot timpul în corzi, ţinută în propria-i jumătate. Minutul 13 adus primul gol, după o fază în care Benzema i-a pasat frumos lui Ozil, care l-a învins pe Valdes, cu un şut plasat, din careu. Apoi partida s-a animat, echipa blaugrana dând semne de revenire. Ocaziile au curs lanţ, precum şi fazele în viteză, iar spre final, cu două execuţii personale, printre care un golazo a lui Villa, şut direct în vinclu, ca pe Playstation, oaspeţii nu numai că au egalat, dar au şi preluat conducerea, după ce şi Messi a punctat. Astfel, putem spune că prima în repriză Real Madrid a fost echipa cu ocaziile, dar Barcelona, mai pragmatică, a reuşit să intre la cabine cu un avantaj, nesperat.

Repriza a doua nu a schimbat nimic în jocul celor două echipe. Acelaşi Real incisiv şi foarte motivat, de data aceast în căutarea egalării, care a venit, în minutul 54, după ce Xabi Alonso a marcat frumos, cu latul, de la aproximativ 18 metri, după un corner. Apoi au intervenit schimbările; Khedira şi Di Maria au fost înlocuiţi de Coentrao şi Callejon, iar Thiago şi Adriano le-au lăsat locul lui Xavi şi Pique. Mourinho a ales aceste mutări pentru un joc mai ofensiv, iar Guardiola pentru a menţine rezultatul, prin experienţa celor doi titulari de drept. Aşa că partida a continuat cu şarjele gazdelor, care au căutat victoria, dar oaspeţii au rezistat bine.

Meciul s-a terminat 2-2, iar trofeul este încă în joc, meciul retur, de pe Camp Nou, anunţându-se cum nu se poate mai interesant, pentru că Real Madrid, dacă vrea să se impună, trebuie să marcheze, dar, în acelaşi timp, să reziste jocului ofensiv pe care Barcelona îl va practica cu siguranţă.

Steaua-Universitatea Cluj 2-1

În cadrul etapei a 3-a din Liga 1, Steaua a primit vizita celor de la Universitatea Cluj, pe stadionul Astrei Ploieşti. Levy a folosit un 4-4-2 clasic, cu Tătăruşanu- Martinovic, Iliev, Galamaz, Latovlevici- Nicoliţă, Brandan, Bourceanu, Tănase- Tatu, M. Costea, iar Ionuţ Badea a continuat, ca în meciurile trecute, utilizarea unui 4-3-3, cu Popa, Achim, Pele, Szukala, Grecu- Boştină, Menassel, Păcurar- Tony, Niculescu, Cojocnean.

Desfăşurarea meciului

Primele două minute au aparţinut gazdelor, apoi clujenii au trecut pe lângă deschiderea scorului, în trei ocazii, toate ratate de Tony, care a şi lovit bara, cu un şut foarte frumos. Apoi Mihai Costea, contrar cursului jocului, a profitat de o aruncare rapidă de la margine, a lui Tănase, a preluat, a şutat, Pele s-a opus, mingea a ajuns tot la el şi a trimis-o în poartă, cu şpiţul. După gol, Universitatea Cluj nu s-a regăsit, iar Steaua a aşteptat, aşa că s-a intrat la pauză cu scorul de 1-0.

Partea secundă nu a adus nimic nou. Roş-albaştrii s-au mulţumit să conserve rezultatul, deseori apărându-se pe două linii, iar alb-negrii nu au putut penetra defensiva adversă. Schimbările au venit, dar au fost post pe post (Marinescu şi Cristea în locul lui Păcurar şi Niculescu; Rusescu şi Nikolic în locul lui Tănase şi Costea). Totuşi, golurile au venit, unul după altul, întâi Rusescu, apoi Pele, oarecum neanunţate, asta pentru că tactica celor două formaţii rămăsese neschimbată. Meciul s-a terminat într-o notă diferită faţă de cum a început, dar similară cu ce s-a întâmplat după primul gol (minutul 14), adică lent şi cu două echipe fără viziune.

O partidă cu multe cartonaşe galbene, arbitrată fricos de Deaconu, care pur şi simplu a fluierat abolut orice atingere. Nici jocul celor două echipe nu a fost unul prea elaborat, ci mai degrabă încordat, fără realizări personale şi cu un ritm extrem de lent. Rezultatul este corect, dar Universitatea Cluj, dacă se dăruia mai mult, putea scoate un egal, pe care nimeni nu l-ar fi putut contesta, pentru că Steaua a jucat să nu primească gol, nu neapărat să înscrie.

Newcastle-Arsenal 0-0

În cadrul primei etape din Premier League, coţofenele au primit vizita tunarilor. Alan Pardew a folosit un sistem 4-5-1, cu Krul- Taylor, Taylor, Coloccini, Simpson- Gutierrez, Barton, Tiote, Cabaye, Ameobi- Ba, iar Wenger a ales un 4-3-3, cu Szczesny- Gibbs, Vermaelen, Koscielny, Sagna- Song, Ramsey, Rosicky- Arshavin, Gervinho, van Persie.

Desfăşurarea meciului

Alan Pardew a abordat partida defensiv, mizând pe trei mijlocaşi centrali, care să creeze densitate la mijlocul terenului. În atac a contat pe Demba Ba, un vârf masiv, care să se bată cu fundaşii adverşi. Senegalezul nu a reuşit acest lucru şi a fost schimbat la pauză cu Obertan, jucător mult mai mobil. 

Wenger a introdus cinci jucători cu valenţe ofensive, pentru a încerca să destabilizeze apărarea adversă, dar imprecizia şi nehotărârea acestora, mai ales a lui Arsahvin şi Gervinho, l-a făcut pe Wenger să-l arunce în luptă pe Walcott, care l-a înlocuit pe rus. Însă nici această schimbare nu a schimbat jocul cu nimic şi, chiar dacă a fost echipa mai prezentă, Arsenal n-a reuşit să marcheze.

Fără gol, partida contrastează cu controversatul 4-4 din sezonul trecut, în care tunarii au avut, la pauză, 4-0, ca în final să aibă "şansa" de a nu fi pierdut. Singurul eveniment important al meciului a fost eliminarea lui Gervinho, din minutul 76, pricinuită de Joey Barton, personaj care începe să fie urât de fanii londonezilor. Cu această ocazie, ivorianul a făcut cunoştiinţă cu rigorile din Premier League, care par a fi doar o glumă proastă, din moment ce jucătorul agresat este eliminat, iar agresorul se alege doar cu un cartonaş galben, şi acela dat de ochii lumii.

Dar să revenim la fotbal şi să spunem că lui Arsenal îi lipseşte, cel puţin deocamdată, pasa decisivă, agresivitatea şi viteza, asta în mare parte datorită iminentelor plecări ale lui Fabregas şi Nasri, care, de bine de rău, aduceau un plus de fantezie la mijlocul terenului. Cu echipa actuală, căreia îi lipseşte cu desăvârşire un mijlocaş central, care să aşeze jocul, tunarii îşi pot lua adio de la orice trofeu şi anul acesta. Ba mai mult, şi top 4 pare un obiectiv greu de atins!

Manchester United-Manchester City 3-2

În cadrul Supercupei Angliei, numită Comunity Shield, Manchester United a dat piept cu marea rivală din oraş, Manchester City. Aşadar, duelul dintre cele două echipe, supranumit şi Derby of Manchester, s-a desfăşurat pe Wembley, meci ce poate intra cu uşurinţă în analele fotbalului.

Tacticile celor doi manageri au fost foarte diferite, atât prin aşezare, cât mai aleş prin abordare. Sir Alex Ferguson a ales un 4-4-2 clasic, cu noua achiziţie De Gea, în poartă, şi cu Smalling, Ferdinand, Vidic, Evra- Nani, Carrick, Anderson, Young- Rooney, Welbeck, pe teren. Mancini a abordat meciul într-o formulă 4-2-3-1, cu Hart- Richards, Kompany, Lescott, Kolarov- De Jong, Toure- Balotelli, Milner, Silva- Dzeko, schimbându-se în 4-3-3 pe faza ofensivă.

Desfăşurarea meciului

United a preluat de la început frâiele meciului, mizând pe cei doi mijlocaşi de bandă, ambii pe acelaşi profil, cu viteză bună şi capacitatea de a penetra direct defensiva adversă. City a început mai greoi şi nu s-a abătut de la planul tactic, bazat într-o proporţie covârşitoare pe o apărare sigură şi exactă. Contrar cursului jocului, cetăţenii au deschis scorul; în urma unei faze fixe, Lescott a lovit balonul cu capul, iar De Gea nu a avut reacţie. Diavolii au mai primit o lovituă chiar înainte de terminarea primei părţi, când Dzeko a preluat destul de liber la aproximativ 30 de metri de poartă şi la executat pe visătorul De Gea, cu un şut frumos. 

Mitanul secund a adus câteva schimbări surprinzătoare, toate la United. Cleverly, Evans şi Jones le-au luat locurile lui Carrick, Vidic şi Ferdinand, iar, pe lângă aceste mutări, a impus o abordare diferită. De cealaltă parte, City a continuar în acelaşi tipar, un avantaj de două goluri fiindu-le mai mult decât de ajuns pentru a câştiga trofeul pus în joc. Totuşi, United nu a fost de acord cu acest lucru, iar Smalling a egalat rapid şi, astfel, şi-a readus echipa în meci (52), ca Nani să egaleze după o fază colectivă superbă, şase minute mai târziu. Nimic special nu s-a mai întâmplat după gol, cu excepţia a două cartonaşe galbene, unor schimbări post pe post şi câtorva ocazii la ambele porţi. Asta până la ultiam fază a meciului, când Nani a scăpat pe contraatac, singur cu Hart, pe care l-a executat, aducând victoria echipei sale, lucru pe care la pauză nimeni nu l-ar mai fi aşteptat.

Două reprize diametral opuse, un meci în care United şi-a arătat plusul de experienţă şi mobilitate, care a înţeles că trebuie să schimbe. Una peste alta, un meci senzaţional şi o victorie meritată pentru alb-roşii, care au avut capacitatea să-şi ajusteze tactica din mers.

Neymar, un talent în stare pură.

Considerat de mulţi următorul Pele, dorit de echipe de top, cu o caluză de reziliere enormă, Neymar are toate caracteristicile să-i ajungă din urmă pe Messi sau Cristiano Ronaldo. Dar oare are capacitatea să o facă, sau se va pierde pe drum, cum mulţi brazilieni, de altfel supertalentaţi, au făcut-o? 

A-ţi atinge potenţialul maxim, în sport, este poate lucrul cel mai greu şi elementul care implică truda cea mai mare, iar la brazilieni asta pare a fi problema principală. Majoritatea nu ajung acolo unde toată lumea s-ar aştepta şi unde talentul îi îndreptăţeşte să creadă că pot şi vor ajunge, iar cei care întradevăr fac acest pas nu se pot menţine în top un timp îndelungat. Ronaldinho pare cel mai bun exemplu, pentru că a explodat într-un timp extrem de scurt, dar s-a stins la fel de repede. A fost un fenomen, precum este  Neymar acum, dar nu a reuşit să-şi păstreze nivelul jocului, din cauza mai multor factori, precum lipsa de perseverenţă sau anturajul.

Aşa că astăzi, după ce s-a anunţat că Real Madrid l-a acontat şi că se va alătura echipei după Campionatul Mondial al Cluburilor, mă întreb dacă va ajunge pe atât de bun pe cât îl laudă oamenii de fotbal? Ori este un alt talent uriaş, precum au fost în ultimul timp Diego, Thiago Neves sau Jo, fotbalişti care nu au reuşit să treacă la următorul nivel?

Benfica-Arsenal 2-1

Amicalul dintre vulturii lui Jorge Jesus şi tunarii lui Arsene Wenger a avut două reprize diametral opuse, prima aparţinând englezilor, iar cea de-a doua portughezilor.

După cum spun antrenorii, a fost un antrenament cu public bun, în care cei doi manageri au experimentat şi jucători care nu se vor întâlni prea des cu primul 11, în sezonul ce urmează.

Robin van Persie a deschis scorul, în minutul 33, după o fază frumos lucrată, în care, la un moment dat, 5 tunari se aflau în linie, la 30-40 de metri de poarta lui Eduardo. Apoi, faza a continuat cu olandezul, aflat în mijlocul celor cinci, care i-a pasat în stânga lui Arshavin, Gervinho i-a făcut loc lui Gibbs, care a interceptat pasa rusului şi i-a centrat aceluiaşi van Persie, care nu a ratat, din 6 metri.

După pauză, însă, Arsenal a oprit motoarele; pe fondul numeroaselor schimbări, în ambele tabere, Benfica a întors scorul, prin Aimar (49) şi Nolito (60), care au stabilit scorul final. Reuşitele acestora au venit după acţiuni personale, nu în urma unor acţiuni colective, cum am stabilit că a fost golul londonezilor.

Remarcaţii meciului sunt Matic, Nolito, Aimar şi Witsel, de la gazde, respectiv van Persie, Gervinho şi Miyaichi, de la oaspeţi. De cealaltă parte, la aspecte negative putem pune toată defensiva lui Arsenal, cu mici excepţii, pentru că a arătat încă o dată de ce fanii îi cer lui Wenger să cumpere fundaşi de valoare şi cu experienţă. Nici Benfica nu a arătat un joc foarte bun, mai ales în atac, unde nu găseşte soluţii, ci aşteaptă şi mizează pe aceste sclipiri ale atacanţiilor, care nu vor veni meci de meci.