Avancronica Arsenal-Manchester United

Cand vorbim de o partida Arsenal-Manchester United, putem face multe analogii, se pot discuta ore, chiar zile intregi, pentru ca sunt doua echipe care intereseaza. Insa ne putem rezuma si la doua nume, care, de altfel, au facut istorie, iar acestea sunt Arsene Wenger si Alex Ferguson. Fiecare cu o filosofie diferita, dar in acelasi timp similara. Ambii au rezistat foarte mult la un singur club datorita tipului lor carismatic, dar mai ales miilor de ore de munca depuse pentru ca echipa lor sa ajunga cea mai buna.

Dupa aproape un intreg sezon in care cele doua echipe au mers cap la cap, Arsenal a pierdut din entuziasm si se pare ca va mai trece inca un sezon fara trofeu, dar are o obligatie morala fata de fani sa dea tot ce-i mai bun si sa incerce sa castige acest derby. Diavolii, de cealalta parte, sunt in revenire de forma, dupa cateva rezultate slabe, in care au fost eliminati din Cupa Angliei sau au pierdut cu Liverpool; ei sunt foarte aproape de finala Ligii Campionilor si de castigarea campionatului.

Tactic, este de asteptat ca cei doi manageri sa ramana fideli acelorasi sisteme de joc pe care le-au folosit de-a lungul sezonului. Daca Wenger ne-a obisnuit cu formula 4-2-3-1, echipa lui Ferguson joaca un 4-4-2 clasic. Dar de ce folosesc aceste alcatuiri? Au jucatori potriviti pentru asezarile respective? Cu ce ar putea fiecare surprinde in acest meci? 

Francezul, avand doi fundasi centrali mediocri, s-a vazut nevoit sa joace cu doi inchizatori, pentru a da siguranta echipei, dar acest lucru o costa pe faza de atac, pentru ca, in loc sa aiba cinci jucatori ofensivi, are doar patru. Chiar daca van Persie pare cel mai constant tunar in momentul de fata, olandezului i-ar trebui un coleg in atac, astfel schimbandu-se sistemul in 4-1-3-2, mult mai indicat filosofiei de joc a lui Wenger, dar imposibil de pus in practica, din cauza fragilitatii defensivei.

Ferguson, de celalta parte, a gasit formula cea mai potrivita pentru echipa sa, care se apara si ataca cu toti jucatorii, dar in acelasi timp nu se expune, pentru ca are unul dintre cele mai bune cupluri de fundasi cetrali, anume Vidic-Ferdinand, ce lipseste la Arsenalul cel mai mult. In plus, jucatori precum Giggs si Chicarito sunt in mare forma; galezul traieste a treia tinerete si pare sa nu se mai sature de trofee, iar mexicanul are evolutii din ce in ce mai bune, parand sa fie perechea perfecta pentru Wayne Rooney, in special pentru ca ambii sunt atacanti de viteza si fac si faza defensiva foarte bine si foarte des.

Asadar, dupa unul dintre cele mai palpitante campionate din istoria fotbalului englez, Manchester United mai are trecut un singur obstacol pentru a-si adjudeca titlul cu numarul 19, dar acesta nu este un obstacol oarecare. Va putea trupa lui Alex Ferguson sa-si asigure trofeul inca dupa meciul de pe Emirates, si astfel sa le administreze tunarilor o umilinta, sau, dimpotriva, baietii lui Arsene se vor trezi din socul prelungit si vor relansa campionatul? Daca nu pentru ei, macar  pentru concitadina Chelsea, care poate oferi una dintre cele mai mari rasturnari de situatie din ultimii ani.

Shalke 04-Manchester United 0-2

Prima semifinala din UEFA Champions League le-a adus fata in fata pe Shaltke 04 si Manchester United, un duel disproportionat, daca stam sa analizam istoria celor doua formatii. Dar nu numai din punct de vedere statistic lupta a fost inegala, ci si in teren, pentru ca doar englezii au contat, chiar daca au jucat in deplasare.

Ambele echipe au avut o asezare 4-4-2; nemtii cu Neuer-Uchida, Metzelder, Papadopoulos, Sarpei- Farfan, Baumjohan, Matip, Jurado- Raul, Edu, iar diavolii rosii cu van der Saar-  Fabio, Vidic, Ferdinand, Evra- Valencia, Carrick, Giggs, Park- Hernandez, Rooney.

Desfasurarea meciului

Englezii, inca din start, au fortat deschiderea scorului, doar interventiile de generic a lui Neuer facand ca poarta sa ramana intacta pana la pauza, germanul salvand suturile lui Hernandez, in situatie de singur cu portarul. Asadar, Shalke s-a aparat, mizand pe contraatac, avand jucatori de viteza, printre care ii remarcam pe Farfan sau Jurado.

Partea a doua nu a adus mari schimbari in planul tehnico-tactic a celor doua echipe, iar in minutele 67 si 69 Giggs si Rooney au concretizat aceasta dominare, prin doua goluri asemanatoare, dupa ce au scapat singuri cu Neuer, care n-a mai avut ce face.

Din moment ce doar o echipa contat, merita sa vorbim despre tactica abordata de Manchester United si de ce cu un joc nu foarte placut ochiului reuseste sa se impuna de atatea ori. In primul rand, relatiile de joc pe care le au intre ei jucatorii survine in urma multor si multor antrenamente in care Ferguson lucreaza cu fiecare si ii explica ce doreste de la el. Calitativ, aceasta relatie formata se poate compara cu cea dintre jucatorii Barcelonei, chiar daca cele doua echipe practica stiluri total diferite. Mai departe, este de mentionat faptul ca mijlocasii laterali stau foarte aproape de tusa , in asteptarea unor pase lungi in diagonala din partea unuia dintre cei doi mijlocasi centrali; in cazul in care unul dintre atacanti vine la primit in tusa, mijlocasul lateral de pe acea parte intra in centru pentru ai face loc varfului si astfel nu se impiedica unul pe altul, ci din potriva, se arata la pasa. Astfel, aceasta miscare continua bulverseaza adversarul, care nu mai stie pe cine trebuie sa marcheze si unde trebuie sa se pozitioneze, fiind mereu surprins de urcarile si schimbarile de posturi pe care la efectueaza englezii.

Sper ca m-am facut inteles, chiar daca poate nu spun o noutate pentru unii, dar ce face Alex Ferguson, de atatia ani, este fenomenal si merita amintit si laudat de ficare data, chiar daca esti sau nu fan Manchester United. In plus, metamorfoza lui Giggs este ceva ce rar ne este dat sa vedem; un jucator la 37 de ani sa fie atat de constant, dar si de versatil, nu se intampla prea des.

Steaua-Dinamo 0-1

In cadrul etapei a 28-a din Liga 1, Steaua a primit vizita celor Dinamo, meci care o data era pe buna dreptate Derby-ul Romaniei, acum doar in tribune ramanand valabila aceasta sintagma. 

In ceea ce priveste echipele aliniate, Cartu i-a introdus, intr-un sistem 4-1-4-1, pe Tatarusanu-Bonfim, Geraldo, Gardos, Latovlevici- Brandan- Nicolita, Marinescu, Tanase, Surdu- Bilasco, iar Andone a optat pentru o asezare 4-4-2, cu Balgradean- Barboianu, Moti, Grigore, Bordeanu- Torje, Kone, Munteanu, Alexe- Danciulescu, Ganea.

Ambii antrenori au surprins prin alegerile facute

Plasarea lui Brandan intre fundasi si mijlocasi, un fel de libero in spatele liniei mediene, a fost, cel putin pentru acest campionat, o pozitie inedita in care s-a aflat argentinianul. Acesta, dupa cum a gandit Cartu, ar fi trebuit sa aseze jocul, sa ajute apararea si atacul si sa dea pase utile jucatorilor ofensivi. Tanase, deobicei mijlocas stanga, alaturi de Marinescu, au fost mijlocasii centrali, iar Surdu a fost plasat in banda stanga, pentru a-si putea pune in valoare viteza.

Andone, daca pana acuma ne-a obisnuit sa joace cu doi mijlocasi centrali de profil defensiv, a ales sa-i introduca pe Kone, mijlocas defensiv, dar si pe Catalin Munteanu, un jucator cu valente ofensive, o minte limpede la mijlocul terenului. Iarasi, un lucru surprinzator este titularizarea tanarului Balgradean, care a facut un meci excelent.

Desfasurarea meciului

In prima repriza Steaua a avut o dominare relativa a jocului; spun relativa, pentru ca nu a avut mari ocazii, ci doar a presat mai mult si a parut echipa capabila sa castige meciul. Dinamo s-a multumit sa se apere, fiind constienta ca are jucatori foarte buni de contraatac, intre care se numara Torje, Alexe, Liviu Ganea si chiar Danciulescu.

A doua parte a fost diferita fata de prima, prin simplul fapt ca oaspetii au fost cei care au atacat mai mult; probabil si pe fondul oboselii ros-albastrilor, au urcat din ce in cel mai mult, in special prin Alexe, unul dintre putinii jucatori de clasa din Liga 1. Faptul ca alb-rosii au preluat initiativa s-a concretizat pe tabela, in minutul 62, cand Torje a inscris cu o lovitura de cap bine plasata. Pana la final Cartu a fortat, prin schimbari ofensive, golul egalizator, dar acesta nu a venit, iar Dinamo castiga meritat in Ghencea, pentru ca s-a daruit mai mult si a aratat ca o echipa, pe cand la Steaua au fost destule maini moarte, prin care ii "remarcam" pe Tanase, Bonfim, Marinescu si Surdu.

Daca pana acum cativa ani, Steaua-Dinamo insemna enorm pentru fotbalul romanesc, de multe ori fiind meciul care decidea campioana, in ultima vreme spectacolul a ramas doar in tribune, pentru ca majoritatea jucatorilor celor doua echipe nu se mai ridica la valoarea cu care eram obisnuiti!

Ce a dus la inca un sezon ratat pentru Arsenal?

In fotbal, oricat de frumos ai juca, nu ai nicio sansa sa ai continuitate in rezultate si, implicit, sa castigi trofee daca nu ai o aparare solida, care sa dea siguranta echipei. Aceasta porneste de la un portar bun si experimentat si se termina cu o linie de fundasi disciplinati tactic, de valoare, care nu gresesc deloc pe parcursul unui sezon sau daca o fac, o fac extrem de rar. Asta este prima regula si totoadata cea mai importanta pentru a avea rezultate si a castiga trofee; daca stam sa facem o radiografie vedem ca toate echipele bune, intrate in istorie, au avut fundasi de mare valoare. 

Milanul anilor '80 ii avea pe Galli (portar), Maldini, Costacurta, Baressi si Tassotti. Real Madrid, care intre 1998 si 2002 a castigat 3 Cupe ale Campionilor, a avut fundasi precum Hierro, Panucci, Roberto Carlos, Salgado sau Sanchis, iar pe Casillas in poarta. Echipa actuala a Barcelonei are sau a avut aparatori de superclasa, intre care se numara Puyol, Pique, Abidal, Dani Alves, Marquez sau chiar van Bronckhorst, care a trecut si pe la tunari. Asadar, vedem ca toate echipele de succes, dintre care am enumerat doar trei, inainte de a avea linii ofensive extraordinare, aveau aparari foarte bune, care dadeau siguranta echipei, lucru cel mai important si greu de obtinut la o echipa de fotbal.

Dar sa revenim la Arsenal. 

In ultimii ani au plecat fundasi precum Kolo Toure, William Gallas, Ashley Cole, Sol Campbell, Pascal Cygan sau Lauren. Nu spun ca Wenger a facut rau ca i-a lasat sa paraseasca clubul, pentru ca deja implinisera o varsta si managerul a simtit nevoia sa faca o schimbare, sa intinereasca lotul, dar jucatori precum Koscielny, Squillaci, Senderos, Silvestre sau altii, care s-au perindat pe la Arsenal, nu se ridica nici macar la jumatate din valoarea clubului. Nu numai ca nu s-au ridicat la acest nivel, dar nici macar nu au adus acea atitudine de invingatori pe care un Adams, un Henry, un Vieira, un Bergkamp o aveau, atitudine care a propulsat-o pe Arsenal pe primul loc, a ajutat-o sa castige campionat fara infrangere. 

Cu Koscielny, care gafeaza cand ti-e lumea mai draga, cu Squillaci, depasit de valoarea campionatului si fara o dublura apropriata ca valoare de Robin van Persie, nu ai cum sa emiti pretentii la titlu.

Insa cu toate aceastea, Wenger a spus de nenumarate ori in acest sezon ca acest grup de jucatori, pe care ii are la ora actuala la Arsenal, este cel mai bun si echilibrat din cate a crescut si avut. Calitativ, poate chiar are dreptate, dar faptul ca are doar doi fundasi centrali decenti, dar care oricum nu se ridica la nivelul celor din trecut (Djourou, Vermaelen), a facut ca echipa londoneza sa contabilizeze inca un an fara trofeu. 

Ipoteza ca Arsene Wenger chiar crede ca echipa pe care o are merita sa castige campionatul, iar faptul ca nu a reusit nici in acest in il pune pe seama ghinionului (penalty-uri neacordate, goluri primite in ultimele minute, accidentari multe, lipsa maturitatii), poate fi foarte adevarata pentru ca el, sunt sigur, crede cu incapatanare ca formatia pe care o antreneaza este cea mai valoroasa din campiona, chiar si nu aceasta aparare fragila, "in stare" sa primeasca gol la orice ocazie.

De cealalta parte, Sir Alex Ferguson, la un moment dat in acest campionat, a dat o declaratie cel putin surprinzatoare, care suna cam asa: "This season I am helped a little bit because I have two or three injuries at the moment, so my options are condensed." (In acest sezon sunt putin ajutat pentru ca am doua sau trei accidentari, in acest moment, asadar optiunile mele sunt condensate/restranse). Astfel, vedem la Alex Ferguson o cu totul alta abordare, foarte interesanta, pe care n-am vazut-o la Wenger, acesta lamentandu-se tot sezonul in momentul in care i se accidenta cate un jucator. In plus, Ferguson si-a certat jucatorii cand acestia au gresit, pe cand Wenger a cautat tot timpul sa puna greselile elevilor lui pe seama arbitrajului sau ghinionului, ori sa si le atribuie, lucru care, se pare, i-a bagat intr-un blocaj psihic pe Fabregas& co.

Astfel, trebuie sa recunoastem ca Manchester United, echipa cu care Arsenal s-a luptat tot sezonul, si-a castigat partidele chiar si cand a jucat prost, a stiut sa adune puncte fara sa impresioneze si merita sa castige campionatul, nu datorita prestatiei ei, ci datorita mentalitatii de invigatoare si a faptului ca a stiut sa infrunte clipele dificile, chiar si atunci cand au lipsit jucatori determinanti, precum Nani, Vidic sau Ferdinand, sau cand au trebuit sa intoarca rezultate.

Real Madrid-Barcelona 1-0 a.e.t.

Al doilea din seria de patru El Clasico-uri a avut loc in finala Cupei Regelui Spaniei. Ambele echipe au avut cativa jucatori indisponibili sau nu in cea mai buna forma, asa ca echipele trimise in teren de cei doi tehnicieni au fost urmatoarele: Casillas-Arbeloa, Ramos, Carvalho, Marcelo- Pepe, Khedira, X. Alonso- Ronaldo, Ozil, Di Maria, respectiv Pinto- Alves, Mascherano, Pique, Adrianp- Busquets, Xavi, Iniesta- Villa, Messi, Pedro. Dupa cum vedem, Mourinho a ales sa joace fara un varf impins/ numar 9 autentic, pentru a crea densitate la mijlocul terenului, dar si pentru ca a vazut ca in meciul precendent Benzema a fost mana moarta. Guardiola, dupa cum a promis, l-a folosit pe Pinto in poarta, iar Puyol, fiind accidentat, a fost inlocuit de la inceput de Mascherano.

Desfasurarea meciului

Realul a inceput mai determinata ca niciodata, in jumatatea adversa, cu un pressing foarte agresiv, cu toata echipa, spre a nu-si lasa adversarii sa practice jocul normal de pase. Astfel, Barcelona a parut un pic naucita si pana la pauza nu a contat. De altfel, galacticii au avut ocaziile mai mari, printre ele numarandu-se si o bara a lui Pepe. Pe langa asta, jocul a fost foarte fragmentat, lucru care s-a mentinut pe intreg parcursul lui, dar, poate surprinzator, faulturile au venit si dintr-o parte si din cealalta. In minutul 28, nervii jucatorilor au cedat, dar arbitrul nu a luat masuri disciplinare si bine a facut, pentru ca ar fi putut dezechilibra meciul. 

Repriza a doua a apartinut Barcelonei, care, pe fondul oboselii fizice a adversarilor, s-a dezlantuit, avand ocazie dupa ocazie, Casillas fiind cel care si-a tinut echipa in joc, cu niste interventii de generic. Mourinho a simtit ca trebuie sa schimbe ceva si l-a introdus, in minutul 70, pe Adebayor, in locul lui Ozil, neamtul nefacand un meci prea bun, mai ales in atac, unde a pierut multe mingi utile.

In timpul regulamentar nicio echipa nu a reusit sa se desprinda, astfel ca s-a ajuns la prelungiri. Aici, ambele echipe si-au continuat registrul tactic, iar, in minutul 103, Di Maria a scapat pe contraatac, a facut un un-doi cu Marcelo, si i-a centrat lui Ronaldo, care la invins cu o lovitura de cap perfecta pe Pinto. Barcelona, de celalta parte, a atacat cu toate liniile pana la final. Afellay l-a inlocuit pe Villa, iar Keita pe Busquets. Pique a urcat in atac, devenind astfel varf, dar Realul a tras cu dintii de acest rezultat, in genul Interului anul trecut, cand s-a aparat cu toata echipa, si a reusit sa nu primeasca gol, ba chiar era sa dubleze avantajul, prim acelasi Ronaldo, care a scapat singur cu Pinto, dar a sutat in el.

Concluzionand, Mourinho a castigat cu sansa, adoptand aceeasi tactica ca si in semifinala Champions League de anul trecut, lucru care nu merge intotdeauna. Cele doua echipe au fost foarte compacte, mai ales pe faza fiecaruia de aparare, iar in atac au dus oameni acolo foarte repede. Acest joc de tranzitie este din ce in ce mai folosit de antrenori, care aleg sa se apere cu toata echipa si apoi, cand castiga mingea, sa tasneaca in atac cu cate 3,4,5 jucatori.

Ronaldo- jucatorul decisiv pentru Real Madrid

Are sau nu dreptate?

John Toshack, fost mare international galez si antrenor al Realului, a dat o declaratie care poate parea surprinzatoare, chiar socanta pentru multi, dar foarte adevarata pentru cei care vor sa o inteleaga:

"Nu sunt un mare fan al lui Pepe nici ca mijlocaş, nici ca fundaş, dar faptul că el a fost privit ca un mare salvator în meciul cu Barcelona spune multe despre actuala echipă a Madridului şi contravine la tot ceea ce însemna această echipă pe vremuri. Real Madrid s-a relaxat după ce a marcat contra Barcelonei, iar cel mai rău lucru este că la final remiza a părut o mare realizare. Nu-mi amintesc să fi văzut o echipă a Realului atât de conservativă pe propriul stadion şi mi se pare ciudat cum de acest lucru este tolerat de fanii de pe 'Bernabeu'. Mourinho joacă doar pe contraatac cu Ronaldo şi Di Maria, în speranţa că aceştia vor rezolva problema golurilor. În finala Cupei Regelui ar trebui ca echipa să fie una mult mai ofensivă" a spus tehnicianul in varsta de 62 de ani si tiind sa-i dau dreptate. In fond, echipa lui Mourinho nu are o filosofie propriu-zisa de joc, ci se bazeaza foarte mult pe individualitati. Daca in campionat Realul s-a descurcat onorabil, iar in celelalte competitii in care este angrenata la fel, in fata unei echipe de talia Barcelonei nu vad cum poti castiga astfel, doar in cazul in care ai multa sansa!

Stirea este preluata de pe ProSport. Comenatariile imi apartin. Ramane de vazut ce se va intampla in urmatoarele trei meciuri Barca-Real, iar apoi vom vedea daca Toshack a avut dreptate sau nu!

Arsenal-Liverpool 1-1

In cadrul etapei a 33-a din Premiei League, Arsenal a primit vizita lui Liverpool, in ce avea sa fie ultima sansa a tunarilor de a mai spera la titlu. Wenger a schimbat un pic sistemul si a jucat 4-3-3, cu Szczesny- Eboue, Djourou, Koscielny, Clichy- Diaby, Fabregas, Wilshere- Walcott, Nasri, van Persie. Daglish a folosit sistemul clasic, cu Reina- Flanagan, Carragher, Skrtel, Aurelio- Kuyt, Spearing, Lucas, Meireles- Carroll, Suarez.

Desfasurarea meciului

Arsenal a mizat gresit pe viteza lui Walcott, in fata unei echipe care a venit sa se apere; spun asta pentru ca, din moment ce cormoranii au ales sa se bage cu fundul in poarta, viteza lui Walcott, indicata cand echipa lui joaca pe contraatac, nu a putut fi pusa in valoare. Nici faptul ca Wenger continua sa joace intotdeauna cu un singur varf nu este indicat si ar trebuie sa se adapteze de la meci la meci, in functie de cum joaca echipa adversa. Faptul ca van Persie a fost unicul varf autentic le-a facut viata mai usoara stoperilor lui Livepool, care i-au facut un marcaj in zona si au putut, pe rand, sa-i dubleze pe fundasii laterali, ocupati cu Walcott, repsectiv Nasri.

Liverpool, de celalta parte, a venit cu scopul clar de a sta in expectativa, cu toata echipa in jumatatea proprie si sa astepte eventuale contraatacuri. Daglish i-a introdus pe cei doi atacanti, atat de diferiti ca si caracteristici, pentru a se completa unul pe celalalt. Carroll, varf masiv, a jucat rolul unui pivot, catre care s-au incercat mingi lungi, iar Suarez, foarte bun tehnician, a avut mai mult un rol de volante, plasandu-se cand in stanga cand in dreapta.

Meciul a inceput la poarta oaspetilor si a continuat asa pe tot parcursul lui, cateva exceptii facand contraatacurile duse de Suarez, Kuyt, Carroll si, rar, ajutati de Meireles sau Spearing. Arsenal a asezat mult jocul, poate prea mult, incercand sa inscrie "golul perfect", cum numesc expertii acest tip, de joc, cand vrei, pur si simplu, sa intri cu mingea in poarta. Pana la pauza a avut cateva ocazii, dar mai mult periculoase prin distanta mica a mingii fata de poarta lui Reina, pentru ca suturi pe poarta spaniolului nu au prea fost. 

Dupa cum spuneam, repriza a doua nu s-a deosebit de prima. Acelasi pressing avansat al tunarilor, dar fara rezultate pe tabela. Liverpool a iesit la joc mai mult ca si in prima parte, acest lucru fiind indicat si de raportul posesiei, relativ egal. Dupa minutul 60, cei doi tehnicieni au mutat; daca Daglish a fost mai mult nevoit de accidentari, Wenger a fortat victoria. In acest sens, i-a scos pe Wilshere si Walcott si i-a introdus pe Bendtner si Arshavin, pastrand sistemul 4-3-3, dar avand jucatori mai ofensivi si mai abili in fata portii. 

Cu toate acestea, ocaziile au intarziat sa apara si se parea ca meciul se va termina cu o remiza alba. Totusi, Fabregas, in minutul 96, a obtinut penalty, iar van Persie l-a transformat, dar trei minute mai tarziu, Lucas a stiut sa cada la un duel cu Eboue, in careu, arbitrul a dictat lovitura de pedeapsa, iar Kuyt a transformat-o, la randu-i, fara nicio emotie. Astfel, scorul din tur s-a repetat, iar Arsenal si-a naruit toate sperantele, si asa redeuse, la titlu.

Concluzionand, Arsenalului ii lipseste ceva, iar acel ceva este o minte limpede in fata portii si o organizare mult mai buna in aparare, mai ales in momentele in care conduce. Aceste meciuri, in care a pierdut puncte dupa ce s-a aflat in avantaj, i-au periclitat sansele la titlu si in acest sezon, iar problema aceasta se pare ca se tot repeta de cativa ani incoace!

Real Madrid-Barcelona 1-1

Primul din seria de patru El Clasico-uri a adus schimbari tactice din partea lui Mourinho, pentru a contracara jocul ofensiv al oaspetilor. Acesta a jucat 4-3-3, fata de sistemul 4-2-3-1, obisnuit in acest sezon; astfel, in linia de mijloc a jucat cu trei jucatori cu profil defensiv, respectiv cu Pepe, Alonso si Khedira. A luat aceasta decizie pentru ca a vrut sa le faca un marcaj cat mai strict tridentului ofensiv catalan. In atac, a mizat pe extremele Ronaldo si Di Maria si pe varful impins Benzema. Barcelona, de cealalta parte, a abordat meciul normal, fiind constienta de plusul de forma si valoarea, cel putin deocamdata, de care da dovada meci de meci.

Debutul meciului a fost unul greoi, agitat si foarte tensionat, asta si pentru ca echipele si-au intrat destul de greu in ritm. Realul a folosit marcajul in zona, apararea cu toata echipa, obiectul lor numarul 1 fiind sa nu primeasca gol. Barcelona, pentru prima oara in acest sezon, a fost nevoita sa joace si cu mingi lungi, pentru ca a avut parte de un pressing sufocant, cu doi-trei jucatori adversi la omul cu mingea. Incluse in aceste mingi lungi sunt si lansarile pentru Messi, Villa sau Pedro peste fundasii adversi, din care au iesit cam singurele ocazii de poarta ale lor. Galacticii au preferat sa joace cu diagonale pe extreme, iar cei trei mijlocasi, avand sarcini pur defensive, au tinut mingea putin, preferand sa o joace direct pe atacanti.

Dupa pauza jocul nu a suferit mari schimbari, dar, nici dupa zece minute, Albiol a faultat in careu, a primit cartonas rosu, iar Messi a transformat. Dupa gol, ambii tehnicieni au mutat. Ozil, Adebayor si Arbeloa au intrat in locurile lui Benzema, Xabi Alonso si Di Maria; astfel, sistemul a devenit 4-4-1, cu Ozil conducator de joc, dar si mijlocas lateral. Guardiola, fiind fortat si de accidentari, i-a chimbat pe Puyol, Pedro si Adriano cu Keita, Affelay si Maxwell (accidentarea mai veche a lui Puyol a recidivat), asa ca Busquets a trecut fundas central, iar Keita i-a luat locul la mijlocul terenului. Schimbarea fortata a lui Puyol cu Keita avea i-a costat pe catalani pentru ca apararea lor nu a mai fost atat de exacta; Dani Alves l-a faultat in careu pe Marcelo, iar Ronaldo a inchis tabela, din penalty. 

Rezultatul este echitabil, mai ales ca Real Madrid a fortat egalarea cu un om in minus, ceea ce nu este putin lucru, impotriva celei mai bune echipe din toate timpurile, dupa parerea unor specialisti.

Echipele de start au fost: Casillas- Ramos, Albiol, Carvalho, Marcelo- Pepe, Alonso, Khedira- Di Maria, Ronaldo, Benzema, reepectiv Valdes- Alves, Pique, Puyol, Adriano- Busquets, Xavi, Iniesta- Pedro, Villa, Messi.

Universitatea este mereu acasa!

Ce s-a intamplat astazi in Gruia, cand CFR a "primit vizita" Universitatii, in derbiul Ardealului, este de povestit nepotilor si nu cred ca se face nicio exagerare. Sa joci acasa, dar totusi sa fii in deplasare, mi-a fost rar dat sa vad, mai ales direct de pe stadion, aflat alaturi de acesti oameni minunati.

Suporteri Universitatii si-au facut favoritii sa se simta ca si acasa, gratie spectacolului din tribune; chiar si in momentele cand echipa lor favorita a fost condusa si cu un om in minus, nu si-au pierdut speranta, iar cineva acolo sus i-a rasplatit pentru devotamentul de care au dat dovada si dau dovada la fiecare meci,  acasa sau in deplasare. Ei isi iubesc neconditionat echipa favorita si astazi o tara intreaga a putut vedea ca Universitatea Cluj este un fenomen, o stare de spirit. Acest lucru este mai presus de toate si nu poate fi luat, indiferent de locul ocupat in clasament sau de liga in care joaca.

Referitor la meci, ma rezum sa consemn ca brigada condusa de Hategan a avut tema de casa si si-a facut-o, cel putin in prima repriza, cand a validat un gol venit dupa un offside kilometric si l-a eliminat foarte usor pe Mendy. Pe langa aceste greseli mari, trebuie criticat si stilul acesta tendentios cu care i-a lasat pe jucatorii ceferisti sa faulteze, lucru ce putea duce la o mare nenorocire, atunci cand Cadu la faultat criminal pe Niculescu si nu a primit nici macar un avertisment verbal.

Meciul a fost intors pe toate fetele, asa ca nu mai are rost sa-l analizam. Doar atat trebuie sa tinem minte, ca orice s-ar intampla, peste ani se va vorbi de seara de 14 aprilie ca de una foarte speciala, cand un club cu o inima enorma a aratat unei tari intregi ce inseamna traditia si dragostea pentru culori!

Manchester United-Chelsea 2-1

In returul sferturilor UEFA Champions League, diavolii rosii au primit vizita lui Chelsea. Ferguson a folosit sistemul clasic, cu v.d. Saar- O'Shea, Vidic, Ferdinand, Evra- Nani, Carrick, Giggs, Park- Rooney, Hernandez, iar Anceloti a trimis in teren o formula mult mai ofensiva, 4-3-3, in care i-a inclus pe Cech- Ivanovic, Alex, Terry, Cole- Ramires, Lampard, Essien- Malouda, Torres, Anelka.

Desfasurarea meciului

Chelsea, cum era de asteptat, a inceput meciul foarte ofensiv, in jumatate adversa, pentru a incerca sa inscrie rapid. Malouda a jucat extrema stanga, dar a acoperit o portiune foarte mari de teren, atat in aparare, cat mai ales in atac; Anelka, cealalta extrema, nu a coborat asa mult, ci a jucat mai degraba un rol de volante, in spatele varfului impins.

Manchester United, se pare, este facuta dupa chipul si asemanarea vulpoiului batran, Ferguson. Sta mai tot timpul in expectativa, se apara foarte exact si cand merge pe contraatac este letala. Intr-un cuvant, fara sa iti ia ochii sau sa domine meciul, castiga, iar la final nu iti vine sa crezi. Asa s-a intamplat si aseara. Cu Nani revenit in primul 11 si cu Park, mijlocas de travaliu, cu un Giggs in mare forma, cu o defensiva de fier si cu doi atacanti foarte rapizi si agili, alesi special pentru jocul de contraatac, a reusit o calificare aproape fara emotii, pentru ca a stiut cand si cum sa forteze.

Prima repriza a fost dominata de albastri, dar golul l-au marcat gazdele. Giggs, ca si in tur, a reusit o pasa de gol, iar Hernandez nu a ratat din careul mic, indeplinind, in fond, o formalitate. Repriza a doua a adus ceva special si acel ceva este Didier Drogba, la ora actuala mult mai in forma si eficient decat Torres, care inca nu s-a adaptat la Chelsea, o echipa cu pretentii mult mai mari ca Liverpool sau Athletico Madrid. Ivorianul s-a aratat la joc, s-a luptat cu fundasii adversi si s-a miscat in permanenta, iar in minutul 76 a egalat. Insa Chelsea, cu un om mai putin inca din minutul 70, nu a rezistat si a luat gol aproape instantaneu; totusi, decat sa-i acuzam pe ei, mai bine i-am lauda pe cei de la Manchester, care au reaspuns imediat, prin Park.

Se poate spune ca ambele meciuri au fost foarte echilibrate, dar plusul de experienta a facut diferenta, atat jucatorii, dar mai ales managerii. Ferguson a stiut ce sa le ceara elevilor lui, pe cand Ancelotti este inca in cautari. Omul meciului este departe Giggs, care, la 37, de ani, isi traieste o a treia tinerete!

Blackpool-Arsenal 1-3

In cadrul etapei a 32-a din Premier League Blackpool a primit vizita animalului ranit numit Arsenal, care, in decurs de doar cateva meciuri, si-a naruit toate sperantele la un trofeu si pentru acest sezon. Ian Holloway a inceput cu Kingson- Baptiste, Evatt, Cathcart, Crainey- Taylor Fletcher, Adam, Southern- Puncheon, Varney, Campbell, intr-un sistem 4-3-3, iar Wenger i-a aliniat in deja obisnuita formula, 4-2-3-1, pe Lehmann- Eboue, Squillaci, Koscielny, Clichy- Diaby, Wilshere- Nasri, Fabregas, Arshavin- van Persie.

Desfasurarea meciului

Surprinzator, Blackpool a inceput meciul curajos, fara vreun gand de a se apara toata partida. Dealtfel, asa a procedat tot sezonul, iar abordarea asta deschisa i-a adus rezultate. Ian Holloway le-a cerut jucatorilor sai sa urce mult in atac si sa-si schimbe pozitiile intre ei, pentru a-i pune in dificultate pe fundasii adversi.

La Arsenal s-a produs revenirea mult asteptata, cel putin in ultimele zile, a portarului Lehmann, care, la 41 de ani, arata inca calitati foarte bune, oricum mai bune decat cele a accidentatului Almunia. In rest, acelasi joc de pase, dar parca mai lent ca deobicei, asta poate si din cauza oboselii acumulate de-a lungul sezonului, oboseala atat fizica, dar mai ales mentala.

Golurile au venit oarecum normal, la interval de trei minute (18', 21'), dupa urcarile in careu ale lui Diaby si Eboue, care, astfel, au creat densitate. Dupa aceste doua reusite, Blackpoll s-a deschis si mai mult, iar Arsenal a ratat inca 3-4 ocazii bune, intre care si o bara a lui Nasri.

Dupa pauza elevii lui Holloway au intrat motivati in teren si, cu sprijinul unor fani minunati, au inscris rapid, in minutul 52, prin Taylor-Fletcher. Dupa aceasta reusita au mai avut cateva ocazii bune de egalare, insa tunarii au avut sansa, dar si cunostinta jocului. Spun asta pentru ca Wenger a detectat faptul ca echipei ii lipseste viteza si l-a trimis pe Walcott in locul lui Arshavin, rusul nefacand un meci prea reusit. Englezul, pe de alta parte, nu a avut nevoie de mult timp pentru a se remarca; i-a dat un assist lui van Persie si, astfel, Arsenal nu a lasat ca vechea meteahna de a nu putea tine de un rezultat sa se repete, ca si in cazul meciului contra Newcastle sau Tottenham.

Trebuie precizat ca ritmul meciului a fost scazut, dar , cu toate acestea, a fost o partida frumoasa si foarte tensionata, mai ales pana la golul de 3-1. Contraatacurile au fost cheia, iar echipa care a stiut sa le fructifice mai bine a castigat partida. 

Omul meciului este van Persie, dar nici Charlie Adam de la gazde nu a facut o partida proasta. A fost prezent in majoritatea fazelor si a dat dovada ca este un jucator de valoare (nu degeaba cluburi mari din Anglia au vrut sa-l cumpere cu bani grei in mercatoul de iarna). Lehmann a revenit frumos, cu o victorie, si cu un meci bun, dar in care putea fi eliminat la faza golului marcat de Blackpool.

Real Madrid-Tottenham 4-0

Sfertul de finala din UEFA Champions League le-a adus fata in fata pe Real Madrid, cea mai titrata echipa a competitiei, si Tottenham, revelatia turneului, alaturi de Shaktar Donetk. Atat Mourinho, cat si Redknapp, au folosit sistemele obisnuite ale echipelor lor;  4-2-3-1, cu Casillas- Ramos, Pepe, Carvalho, Marcelo- Khedira, Alosno- Ronaldo, Ozil, Di Maria- Adebayor, respectiv 4-4-1-1, cu Gomes- Corluka, Dawson, Gallas, Asou Ekotto- Jenas, Sandro, Modric, Bale- Van der Vaart- Crouch.

In ceea ce priveste echipa gazda, aceasta a prestat acelasi joc cu pressing agresiv, multa miscare in jumatatea adversa, apararea exacta, urcarile fundasilor laterali (in special Marcelo) la sustinerea compartimentului ofensiv si punerea accentului pe fazele fixe. 

De cealalta parte, Tottenham a inceput meciul in aparare; londonezii au avut sarcina defensive clare, aparandu-se pe doua linii. In ceea ce priveste atacul,  au ales sa joace cu mingi lungi pe Crouch si sa mizeze pe inspiratia lui Bale, care este in stare de sarje ofensive, cum a facut-o de atatea ori in acest sezon (cel mai bun exemplu este meciul din grupa contra Interului).

Dupa cum vedem, fiecare antrenor a gandit meciul intr-un anumit fel, opus, dar eliminarea prematura a lui Crouch le-a dat planurile peste cap oaspetilor; acestia au ramas fara jucatorul cel mai important al lor pentru cum au gandit meciul si au trebuit sa se retraga si mai mult. Asadar, au incercat limiteze proportiile scorului (era deja 1-0, dupa ce Adebayor a marcat in urma unui corner), dar valoarea si pregatirea adversarilor nu le-a permis acest lucru, chiar daca pana la pauza nu au mai primit.

Repriza a doua a scos la rampa mai multi jucatori ai Realului; intai Adebayor a dublat avantajul, in urma inca unui corner, ca apoi Di Maria, cu un sut superb la vinclu, si Ronaldo sa duca scorul la 4-0.

Real Madrid, sub conducerea lui Mourinho, este cu o clasa fata de anul trecut, dar mai ales are un moral mult mai puternic si nu se pierde in fata portii. Tottenham, chiar daca multi au crezut ca-i poate scoate pe galactici, si-a aratat limitele. Faptul ca, in atac, cu echipele mari, se bizuie doar pe un atacant si pe un anumit tip de joc, demonstreaza ca trupa lui Redknapp mai are de tras pentru a ajunge in careul de asi al europei!

Timisoara-Steaua 0-0

In cadrul etapei a 23-a din Liga 1, Timisoara a primit vizita Stelei. Ambii antrenori au folosit sistemul clasic- 4-4-2, cu cei doi mijlocasi centrali lipsiti de veleitati ofensive (Burca, Alexa, repsectiv Bicfalvi, Gardos). Uhrin jr. a inceput meciul cu Pantilimon- Helder, Ghionea, Cisovsky, Sepsi- Curtean, Alexa, Burca, Rocha- Magera, Nikolici, iar Cartu cu Tatarusanu- Bonfim, Iliev, Geraldo, Brandan- Nicolita, Bicfalvi, Gardos, Surdu- Maicon, Bilasco.

Meciul s-a desfasurat sub aceeasi impresie pe tot parcursul lui. Cu multi jucatori muncitori, dar lipsiti de tehnica, cele doua  echipe au pus apararea pe primul plan. In prima repriza Nicolita a fost omul cu ocaziile, dar lipsa sa de tehnica l-a facut sa rateze doua oportunitati foarte bune. Dupa pauza, planul tactic a ramas acelasi, lucru care a facut meciul plictisitor, cu multe fautluri dure si fara realizari personale.

Duelurile dintre Alexa si Bicfalvi, respectiv Pantilimon si Tatarusanu, mai mult preconizate si intretinute din afara terenului, de cei doi patroni, s-au terminat nedecis, nu neaparat pentru ca nicio echipa nu a inscris, ci mai degraba pentru ca nivelul jocului a fost unul modest, in care s-a jucat haotic, cu aglomerari mari a zonei cu mingea.

Timisoara a mizat pe doi atacanti inalti, de forta, pentru eventuale centrari in careu,  care au lipsit cu desavarsire; Rocha poate fi trecut la surprize placute, dar trebuie sa mai lucreze la jocul colectiv; in ceea ce-i priveste pe suporterii timisoreni, tot respectul, dar faptul ca au reusit sa-si dea foc singuri unei parti a stadionului, realizare greu de egalat in lume, ii pune intr-o lumina proasta; speram ca, in cazul unei participari in Champions League, sa nu repete gafa, lucru care le-ar denigra imaginea, dar si intreg fotbalului romanesc.

La Steaua s-a vazut ca Maicon este bun doar cu echipele mai slabe, care ii lasa spatii; Bilasco, de celalta parte, s-a batut mult, a coborat sa-si ia mingi, dar ii lipseste tehnica, mai ales in regim de viteza; Nicolita, dupa ce a mai aratat o data ca tehnica nu este atuul lui (nici la finalizare, dar nici la centrari), ar trebui plasat pe postul de fundas dreapta.

Faptul ca Timisoara s-a prezentat la meci cu scopul clar de a nu pierde, a facut ca meciul sa fie plictisitor. Pe undeva este de inteles, pentru ca trei dintre cei mai buni jucatori ai lor au lipsit (Zicu, Goga, Bourceanu), iar un egal ii tinea in lupta pentru titlu si, in plus, contabilizau inca un meci fara infrangere. Steaua, de cealalta parte, a avut cateva ocazii mai bune, dar faptul ca in axul central a inceput cu Bicfalvi-Gardos arata strategie defensiva gandita de Cartu; mai mult, folosirea celor doi jucatori de pe benzi (Surdu si Nicolita) arata faptul ca echipa din capitala a venit la Timisoara pentru a miza pe cartea contraatacului.