Arsenal-Huddersfield Town 2-1

In cadrul rundei a 4-a a FA Cup, Arsenal a primit vizita celor de la Huddersfield Town, echipa ce joaca in liga a 3-a engleza. Wenger a folosit un sistem 4-3-3 sau 4-2-3-1 cu Almunia, in poarta, revenit dupa o lunga accidentare-Eboue, Squillaci, Koscielny, Gibbs- Denilson, Diaby- Nasri- Bendtner, Chamakh, Arshavin, iar Lee Clark, managerul oaspetilor, i-a trimis in teren pe Bennett-Peltier, Clarke (c), McCombe, Kilbane (fost la Wigan)- Roberts, Gudjonsson, Clarke, Hunt- Pilkington- Lee intr-un sistem 4-4-1-1.

Desfasurarea meciului

Arsenal a inceput bine meciul, si-a creat ocazii, dar Arshavin si Bendtner le-au ratat. Huddersfield s-a aparat organizat, pe doua linii si a reusit sa ajunga si in atac, de cateva ori.

Dupa startul oarecum asezat, tunarii au inceput sa atace sustinut. Acest lucru nu a ramas fara urmari pe tabela de marcaj pentru ca Bendtner a deschis scorul, in minutul 21, cu un sut plasat la coltul lung, de pe partea dreapta a careului de 16 metri. Danezul este la a doua isprava consecutiva de acest gen, el reusind sa deschida scorul si impotriva celor de la Ispwich Town, gol care a ajutat pe Arsenal sa se califice in finala Cupei Ligii Angliei.

Se parea ca londonezii nu vor avea nicio problema in a se califica, dar accidentarea lui Nasri (32') si eliminarea lui Squillaci (42'), dupa un fault in pozitie de ultim aparator, au facut ca partida sa fie multe mai interesanta. Se anunta o a doua repriza grea pentru gazde.

Wenger a mutat la pauza, pentru a acoperi golul lasat de fundasul francez, tocmai revenit si el dupa o accidentare, si l-a introdus pe Song, in locul lui Chamakh, schimband sistemul in 4-2-3, fara un varf impins propriu-zis. 

Oaspetii au prins curaj si au cautat egalarea. Timp de 20 de minute au atacat sustinut, dar au ratat halucinant. Pana la urma, Lee a egalat (65'), in urma unui corner si se parea ca londonezii vor suferi o mare umilinta.

Arsene l-a aruncat in lupta pe Fabregas, in locul lui Diaby, in minutul 69', spaniolul dovedindu-se a fi mutarea castigatoare. In minutul 85 i-a pasat in careu lui Bendtner, iar acesta a obtinut penalty. Cesc l-a transformat, spre usurarea fanilor, si a adus calificarea, la un moment dat, nesperata.

Concluzie

Bendtner, cu toate ca a aratat o mare pofta de joc, a ratat prea mult si asta ii putea costa pe tunari. Intr-un meci cu o echipa mai slaba, cum a fost acesta, a trecut neobservata aceasta lipsa de precizie, dar cu Barcelona este sinucidere curata sa irosesti ocaziile.

Putem spune ca Arsenal s-a calificat cu emotii si a platit un pret foarte mare, pentru ca Nasri a suferit o ruptura musculara sau, in cel mai bun caz, o intindere.

L'Italiano Vero.

Unul dintre ultimii mohicani ai generatiei sale, Alessandro del Piero, la cei 36 de ani ai sai, arata ca mai are multe de demonstrat!

In urma cu 5 sezoane retrograda (Calciopoli) cu Juventus in Serie B si se parea ca acela avea sa-i fie sfarsitul carierei de fotbalist. Avea o varsta si nimeni nu ii mai dadea sanse sa  reimbrace tricoul alb-negru in Serie A. Cu aceeasi pofta nebuna de a jucat fotbal, le-a inchis gura carcotasilor, devenind golgeter in Serie B si ajutatndu-si echipa sa promoveze. Traia o a doua tinerete, la care el sigur se astepta. Valoarea incontestabila a mai aratat-o odata in sezonul imediat urmator, cand a devenit golgeter si in Serie A si si-a ajutat echipa sa reajunga in Champions League, competitie pe care el o castigase in trecut.

Weekend-ul acesta "Batrana Doamna" a primit vizita ultimei clasate, Bari. Meciul, cu toate ca parea o simpla formalitate, n-a fost deloc usor si doar maiestria lui del Piero a adus toate cele trei puncte gazdelor. Golul din lovitura libera (oare al catelea?), din minutul 43, a trezit toata suflarea juventina la viata si sperantele de a mai scoate ceva din acest sezon raman intacte, multumita aceluiasi Alex, parca la fel de motivat ca in prima zi. Maiestria cu care executa loviturile libere i-a adus gratitudinea iubitorilor de fotbal.

 Lumea ii spune Pinturicchio, Il Fenomeno Vero sau Golden Boy. Cat de reprezentative-i  sunt toate cele trei apelative! Un artist in teren, un adevarat fenomen, care s-a adaptat perfect vremurilor si cerintelor si un baiat de aur, atat in teren, cat si in afara lui. Exemplu de dat generatiilor viitoare si model pentru generatiile prezente. Un jucator complet, versatil, imprevizibil in teren si foarte modest. Cuvinte mari pentru un om mare!

Adi Mutu se aseamana la joc cu del Piero. Exploziv in teren, talent cu carul, rafinament in executii. Insa exista o diferenta capitala intre cei doi. Italianul n-a calcat niciodata pe bec, pe cand romanul nostru a facut-o de nenumarate ori. Deseori nu talentul te face mare, ci seriozitatea cu care faci un anumit lucru! 

Tottenham-Machester United 0-0

In cadrul etapei a 23-a din Premier League, Tottenham a primit vizita celor de la Manchester United. Harry Redknapp a folosit un sistem 4-4-1-1, cu Gomes- Hutton, Dawson,Gallas, Assou-Ekoto- Lennon, Palacios, Modric, Bale- van der Vaart- Crouch, iar Ferguson a aliniat clasicul 4-4-2, cu van der Saar- Rafael, Vidic, Ferdinand, Evra- Nani, Carrick, Fletcher, Giggs- Rooney, Berbatov.

Desfasurarea meciului

In primele 10 minute s-a jucat surprinzator de deschis, au fost multe faze la ambele porti, cu un plus pentru echipa gazda. Aceasta, prin Crouch, a ratat cea mai mare ocazie a meciului (9').

Dupa inceputul furibund, atat Spurs, cat si ManU au oprit motoarele si au ales sa nu ia gol, dupa principiul "un punct este mai bun decat nimic" (cum zicea Razvan Lucescu, in 2008, pe cand antrena sub Tampa, la finalul unui meci Gaz Metan-FC Brasov 0-0).

Pana la pauza nu s-a mai intamplat nimic special, mai ales pentru ca niciuna dintre formatii nu si-a asumat vreun risc, fiind un meci in care un singur gol ar fi putut decide rezultatul final.

Ferguson a fost primul care a mutat. In minutul 62' l-a introdus pe Anderson in locul lui Nani si a schimbat sistemul de joc (din 4-4-2 in 4-3-3), cu trei mijlocasi centrali (Carrick, Fletcher, Anderson), doua extreme (Rooney, Giggs) si Berbatov, pe post de varf impins. 

Redknapp a stat in expectativa, iar, in minutul 74', dupa ce Rafael a fost eliminat (cumul de cartonase galbene), a mutat ofensiv. Defoe i-a luat locul lui Palacios, pentru a juca un 4-4-2 ofensiv, fara inchizator, cu Modric si VdV in spatele lui Crouch si Defoe, iar Lennon si Bale pe benzi.

Valoarea lui Ferguson s-a vazut dupa eliminarea fundasului brazilian. Scotianul l-a scos pe Berbatov, iar in locul lui l-a introdus pe Chicarito Hernandez (mexicanul a avut sarcini clare, de a face ambele faze, lucru pe care bulgarul nu l-a facut, fiind un jucator mult mai lent). Odata cu aceasta mutare, a schimbat iarasi sistemul, in 4-4-1. Fletcher a jucat fundas dreapta, iar Rooney a coborat ca mijlocas. 

Derby-ul acestei etape nu s-a ridicat, ca joc, la nivelul asteptat, dar duelul antrenorilor a fost fantastic si net castigat de Ferguson, care nu l-a lasat pe Redknapp sa se foloseasca de avantajul omului in plus si a stiut cum sa-i blocheze pe Bale si Vaart, chiar si cu un om in minus.

West Ham-Arsenal 0-3

In cadrul etapei a 23-a din Premier League, ciocanarii au primit vizita tunarilor. Avram Grant a abordat meciul intr-un sistem 4-5-1, cu Green- Faubert, Tomkins, Upson, Bridge- Sears, Noble, Kovac, Spector, Hines- Cole. Wenger a folosit o asezare 4-1-4-1, cu Szczesny- Eboue, Djorou, Koscielny, Clichy- Song- Walcott, Fabregas, Wilshere, Nasri- Van Persie.

Desfasurarea meciului

In prima repriza doar o echipa a existat si aceea a fost Arsenal. Tunarii au mitraliat apararea adversa, prin cvintetul ofensiv, care a colaborat fara cusur. RvP, in minutul 13, a deschis scorul cu o executie de finete, dupa ce Nasri i-a lasat balonul, sarindu-l, iar Walcott (41') a dublat avantajul, dupa un assist al aceluiasi olandez.  Pe langa cele doua reusite, tunarii au mai avut nenumarate ocazii, chiar si o bara a neobositului van Persie.

West Ham a inceput cu un joc foarte lent si a schimbat, in minutul 20. Boa Morte l-a inlocuit pe Noble, dar aceasta mutare nu i-a ajutat cu nimic.

Actul secund a adus o oarecare egalizare in joc a celor doua echipe, dar tot cu un plus pentru oaspeti. Acestia au tinut mingea cu calm si au reusit, in final, sa castige cu un scor de forfait. In minutul 76, nou transferatul Bridge l-a faultat in careu pe Walcott, iar RvP a transformat cu calm lovitura de pedeapsa.

Meciul a fost unul fara istoric, dominat de la cap la coada de trupa lui Arsene Wenger.

Omul meciului este de departe Robin van Persie. Batavul s-a miscat mult si a reusit doua goluri si un assist. 

Balonul de aur 2010

Pentru a doua oara consecutiv, Messi a castigat Balonul de aur, acordat jucatorului cu cele mai bune evolutii de-a lungul anului anterior. Argentinianul a fost surprins, ca noi toti, de faptul ca premiul i s-a acordat tot lui. Lumea il dadea castigator pe unul din ceilalti 2 finalisti, Iniesta sau Xavi. 

Merita Messi acest premiu?

2010 a fost un an in care, pe plan fotbalistic, s-au intamplat atat de multe. Campionatul Mondial, lupta pentru  titlu dintre Real si Barca, adusa in prin plan de duelul Messi-Ronaldo, dubla mansa istorica, putem spune, dintre Inter si Barcelona, cel mai scump transfer din istorie, duelul  in trei pentru Premier League (Chelsea, Man. United si Arsenal) si cate si mai cate. Chiar si Romania a avut subiecte interesante, iar ultimul este Otelul- campiona surpriza a turului.

Sa ne intoarcem insa la chestiunea legata de Messi. Fotbalistic vorbind este un adevarat geniu, unul dintre cei mai buni din istorie. Acest lucru este clar ca lumina zilei. Nu vrem sa-i contestam jocul, ci sa ne intrebam daca este de ajuns sa castigi campionatul si supercupa Spaniei pentru a lua Balonul de aur, in an cu Campionat Mondial? 

Iniesta si Xavi sunt colegi de club cu Messi, deci si ei au castigat aceleasi trofee in 2010. Totusi, pareau mult mai indreptatiti sa castige Balonul de aur pentru simplul fapt ca au castigat Mondialele, cu nationala Spaniei, iar golul decisiv a fost marcat chiar de unul dintre ei, respectiv de Iniesta.

Asadar, unul din cei doi spanioli au fost privati de trofeu. De ce spunem asta? Pentru ca, pur si simplu, il meritau. 

Primul XI al anului: Casillas- Maicon, Pique, Lucio, Puyol- Sneijder, Xavi, Iniesta- Ronaldo, Villa, Messi

Antrenorul anului: Jose Mourinho

Cea mai buna jucatoare: Marta (Santos)

Cel mai frumos gol al anului: Hamit Altintop (pentru Turcia, contra Kazakhstanului)

Arsenal-Manchester City 0-0

In cadrul etapei a 22-a din Premier League, Arsenal a primit vizita cetatenilor de la Manchester. Wenger a ales o tactica ofensiva, cu Fabianski- Sagna, Djourou, Koscielny, Clichy- Song- Wilshere- Walcott, Fabregas, Nasri- Van Persie, aliniati intr-un sistem 4-1-1-3-1. Mancini a abordat meciul ultradefensiv, hotarat sa scoata un punct acasa la o contracandidata la titlu. Au jucat Hart- Richards, K. Toure, Kompany, Zabaleta- Y. Toure, De Jong, Barry, Milner, Tevez- Jo, intr-un sistem 4-5-1.

Desfasurarea meciului

Arsenal a inceput in forta si s-a asezat confortabil, de la inceput, in jumatatea adversa. Manchester City a ales sa se apere pe doua linii si mizat pe contraatacurile conduse de Tevez, ajutat de Jo si Milner. 

Song a jucat magistral, a dublat peste tot si a facut foarte bine trecerea de la aparare la atac. Wilshere a jucat intre Song si Fabregas, cu rol dublu- inchizator, dar si playmaker. Primele 10 minute au apartinut in totalitate tunarilor, care au ratat agasant, din toate pozitiile. 

Dupa debutul furibund de meci, londonezii au oprit motoarele, dar au reinceput sa preseze prin minutul 25, cand au urmat alte ocazii monumentale, toate ratate. 

La inceput, am crezut ca Mancini a fost surprins de abordarea agresiva a adversarilor, dar dupa pauza am inteles ca asa a gandit meciul. A jucat la 0-0 si scorul arata ca a facut-o foarte bine. Pastrand proportiile, acest duel s-a asemanat cu cel dintre Mourinho si Guardiola, cand Internazionale a inchis foarte bine spatiile.

Tunarii, chiar daca au bombardat poarta adversa, au fost opriti in drumul lor spre gol in special de portarul Joe Hart, acesta fiind si omul meciului. A scos tot ce s-a putut, a avut si noroc, atunci cand mingea a atins de trei ori bara, si si-a asezat foarte bine defensiva.

In general, a fost un meci foarte frumos, in care duelul antrenorilor a fost castigat de Mancini, ce-i drept, cu multa bafta. Totusi, Arsenal arata un joc din ce in ce mai solid, care ii da sperante ca anul acesta poate obtine un trofeu, dupa cinci sezoane de mare seceta pentru ei.

Getafe-Real Madrid 2-3

In cadrul etapei 17 din La Liga, Getafe a primit vizita Realului. Atat Michel, cat si Mou' au aliniat un sistem 4-2-3-1. La galactici au intrat in teren Casillas- Arbeloa, Ramos, Albiol, Marcelo- Alonso, Diarra- Di Maria, Ozil, Ronaldo- Benzema, iar la gazde au jucat Codina- M.Torres, C. Diaz, Rafa, Mane- Boateng, Parejo- Rios, Manu del Moral, Gavilan- Miku.

Desfasurarea meciului

Galacticii au inceput meciul in forta si, mai ales prin Ronaldo, si-au creat multe faze de poarta, chiar de la inceput. Getafe s-a aparat  tot timpul cu 8 oameni in spatele mingii, iar cu cei doi atacanti pozitionati intre balon si mijlocul terenului. Aceasta dominare s-a concretizat in minutul 11. Di Maria a cazut in careu, arbitrul a dictat foarte usor penalty, iar Ronaldo l-a transformat fara emotii. Golul doi a venit oarecum normal, pe filiera Di Maria- Ozil, ultimul reusind dublarea avantajului, dupa ce a trecut si de portar. 

Se parea ca va fi un scor-fluviu, dar Dani Parejo nu a fost de acord. Mijlocasul, produs al centrului de copii si juniori de la Real, a relansat partida, dupa o actiune personala de mare rafinament, finalizata cu gol la coltul scurt, din 25 de metri. In minutul 29 scorul era 1-2 si echipa gazda a fost cea care a presat mai mult, fiind constienta de sansa ei. 

Oaspetii s-au vazut nevoiti sa se apere si s-au multumit doar cu contraatacurile lui Ronaldo si Di Maria.

In repriza a doua, Getafe a continuat sa fie periculoasa dar, odata cu cel de-al doilea gol al lui Ronaldo, Realul a reinceput sa domine partida.  

S-a jucat pe contre, dar "albii" si-au ratat cu seninatate ocaziile. In minutul 75' a intrat Kaka, dupa mai bine de jumatate de an de pauza, iar in minutul 82 Arbeloa a vazut al doilea cartonas galben, lasandu-si echipa in inferioritate numerica. Acest lucru era gata sa-i coste mult pe galactici pentru ca, trei minute mai tarziu, Albin a marcat, dupa o centrare de pe partea stanga a atacului lui Getafe, exact unde jucase fostul cormoran pana la eliminare.

Chiar daca Getafe a avut 57% din posesie, Realul a meritat victoria, pentru ca a facut un meci tactic foarte bun.

Omul meciului este Di Maria. Chiar daca nu a marcat, argentinianul a scos un penalty, a reusit o pasa de gol si s-a dublat foarte bine cu Arbeloa, in aparare. 

Performantele fotbalului romanesc.

Sportul romanesc nu a mai atins marea performanta de ceva vreme (poate cu exceptia handbalului feminin, dar si aici avem semne de intrebare, pentru ca Romania are cel mai bun lot din lume si, cu toate acestea, nu a  castigat aurul in nicio competitie). Daca stam sa ne gandim, sporturile in care am avut rezultate notabile si, atentie, nu intamplatoare, pot fi numarate pe degetele de la o mana (handbalul, boxul, judo, gimnastica si cam atat?!), iar cele in care am avut rezultate sporadice pot fi numarate pe degetele de la cealalta mana (fotbalul, inotul, atletismul, scrima, tenisul).

Haideti sa ne concentram doar pe "sportul rege" si sa analizam obiectiv daca fotbalul romanesc si-a atins vreodata potentialul sau maxim sau daca chiar l-a depasit. Mai exact, am avut, avem, vom avea performante la nivelul posibilitatilor? Ne-am depasit potentialul sau, dimpotriva, nu l-am atins? 

De-a lungul istoriei, am avut cateva echipe care au impresionat. Steaua 86' si Romania 94' par a fi doua exemple foarte clare ca fotbalul romanesc a fost, in trecut, sus si foarte sus. Sa castigi Cupa Campionilor este ceva greu de realizat. Chiar si sa ajungi intr-un sfert de Campionat Mondial, in acest moment, ar fi o performanta enorma.

Steaua 86'

Sezonul 1977/1978 avea sa fie ultimul in care Steaua castiga titul intern, pentru o buna perioada de timp. Urmau sase sezoane in care Craiova, Fc Arges si Dinamo si-au impartit titlurile. Totusi, in tot acest timp, trupa condusa de Ienei si Iordanescu, nu a stat degeaba. A luat tot ce era mai bun in tara si se pregatea pentru "marea lovitura", la care nimeni nu indraznea sa se gandeasca. Cel mai bine este reflectat acest fapt din comentariul crainicului, care dupa ce Duckadam a aparat al patrulea penalty, urla ca "Suntem finalisti", ca doar apoi sa-si dea seama ca "Cupa Campionilor Europeni este la Bucuresti".

Munca unui grup dadea roade si asta era cel mai important, lucrul pe care lumea avea sa nu-l uite niciodata. Toate celelalte detalii erau date la o parte, uitate. Totusi, nu putem trece asa usor peste un anumit element, decisiv, in opinia mea, care ne-a marit considerabil sansele de izbanda. 

In urma cu numai un an, Juventus intalnea pe Liverpool in finala, pe stadionul Heysel, Belgia. Acolo avea sa se intample "cea mai neagra ora din istoria competitiilor UEFA", dupa cum spunea, in 2004,  Lars-Christer Olsson, oficial UEFA. Urmarile au fost drastice: timp de mai multe sezoane nicio echipa engleza nu avea drept de participare in vreo competitie europeana. Acest lucru, se pare, a avantajat Steaua, care a avut calea usurata spre finala de la Sevilla. Spun asta pentru ca, cu doar doi ani inainte, Dinamo era eliminata in semifinalele Cupei Campionilor de englezii de la Liverpool, scor general 3-1. 

Acest "mic detaliu" este foarte important, pentru ca ne arata ca in momentul cand Steaua a castigat trofeul, cel mai puternic campionat din Europa nu avea dreptul sa-si trimita nicio reprezentanta. Scopul meu nu este acela de a micsora meritele ros-albastrilor, ci de a va oferi o imagine de ansamblu a parcursului Stelei, iar acest lucru se poate intampla doar daca informatiile sunt pe deplin corecte.


Vreau sa spun ca trupa din Ghencea a cunoscut marea performanta dupa o serie de evenimente favorabile, toate aceastea culminand cu finala, cand Barcelona a dominat jocul, dar l-a pierdut la penalty-uri.

Romania 94'

"Generatia de aur", cum ne place sa le spunem, mergea in SUA cu ganduri mari. Se parea ca Romania avea, in sfarsit, o echipa buna, chiar buna de tot, cu fotbalisti in adevaratul sens al cuvantului. Antrenor era Anghel Iordanescu, unul dintre cei mai buni tehnicieni romani din istorie, daca nu cel mai bun. Valoarea era de partea noastra si speram la o performanta notabila. Echipa era sudata, unita si aveam si jucatori care sa faca diferenta. De grupe am trecut destul de usor. Chiar daca Elvetia ne-a administrat un sec 4-1, am castigat grupa, dupa victoriile in fata Columbiei si Statelor Unite. Optimile erau un hop mare, pentru ca intalneam Argentina. Maradona, suspendat pentru consum de droguri, se uita cu mahnire, din tribune, cum "Maradona din Carpati" isi conducea echipa magistral catre o victorie enorma. Tricolorii aveau sa castige 3-2 si urmau sa joace pentru accederea in semifinale.


Presiunea de a ajunge in penultimul act, se pare, a fost prea mare. Chiar daca am egalat, nesperat, in minutul 88 si am preluat conducerea in 101', Prunea a iesit prost la o centrare, dar sperantele continuau. Era 2-2 si totul avea sa se decida la penalty-uri. Aici am cedat presiunii, lucru des intalnit la romani.


Aceasta echipa, la ce jucatori avea, ar fi putut mult mai mult. Acum, dupa ani se zile de la acel meci de trista amintire, putem doar sa ne gandim la ce-ar fi fost daca...?

Avem sau nu performante la nivelul posibilitatilor?

Problema  fotbalistului roman pare a fi aceea ca  el  niciodata nu este pregatit de marea performanta. Nu are o cultura fotbalistica, ii lipseste moralul si traieste totdeauna cu impresia ca are a doua sansa. Aceste lucruri nu sunt ceva nou, ele vin din trecut si s-au format de-a lungul generatiilor. Romanii, ca natie, sunt obisnuiti sa se multumeasca cu putin si sa nu duca nimic la bun sfarsit. Fac totul dupa ureche si le place sa creada ca se pricep in orice domeniu. 

Asadar, sunt sigur ca, in legatura cu performantele fotbalului romanesc, ne-am depasit cu mult potentialul si am facut-o printr-o succesiune de imprejurari favorabile, fara sa demonstram pe deplin ca meritam. 

Pentru a creste, cluburile de fotbal trebuie sa isi imbunatateasca infrastructura, sa acorde mult mai multa atentie centrelor de copii si juniori, sa angajeze antrenori profesionisti (care sa vina cu o atitudine favorabila performantei) si sa dea mai multa atentie fanilor, pentru ca acestia sunt unul dintre cele mai bune surse de venit .

Pe langa toate aceste chestiuni de ordin economic, cu fotbalistul roman trebuie lucrat, de mic, la imbunatatirea moralului, atitudinii, spiritului competitiv si culturii fotbalistice (la acest ultim aspect cel mai bun exemplu este fotbalistul italian). Numai asa vom putea obtine performante si, de data aceasta, fara sa ne depasim conditia.