Meniu

duminică, 17 aprilie 2011

Real Madrid-Barcelona 1-1

Primul din seria de patru El Clasico-uri a adus schimbari tactice din partea lui Mourinho, pentru a contracara jocul ofensiv al oaspetilor. Acesta a jucat 4-3-3, fata de sistemul 4-2-3-1, obisnuit in acest sezon; astfel, in linia de mijloc a jucat cu trei jucatori cu profil defensiv, respectiv cu Pepe, Alonso si Khedira. A luat aceasta decizie pentru ca a vrut sa le faca un marcaj cat mai strict tridentului ofensiv catalan. In atac, a mizat pe extremele Ronaldo si Di Maria si pe varful impins Benzema. Barcelona, de cealalta parte, a abordat meciul normal, fiind constienta de plusul de forma si valoarea, cel putin deocamdata, de care da dovada meci de meci.

Debutul meciului a fost unul greoi, agitat si foarte tensionat, asta si pentru ca echipele si-au intrat destul de greu in ritm. Realul a folosit marcajul in zona, apararea cu toata echipa, obiectul lor numarul 1 fiind sa nu primeasca gol. Barcelona, pentru prima oara in acest sezon, a fost nevoita sa joace si cu mingi lungi, pentru ca a avut parte de un pressing sufocant, cu doi-trei jucatori adversi la omul cu mingea. Incluse in aceste mingi lungi sunt si lansarile pentru Messi, Villa sau Pedro peste fundasii adversi, din care au iesit cam singurele ocazii de poarta ale lor. Galacticii au preferat sa joace cu diagonale pe extreme, iar cei trei mijlocasi, avand sarcini pur defensive, au tinut mingea putin, preferand sa o joace direct pe atacanti.
Dupa pauza jocul nu a suferit mari schimbari, dar, nici dupa zece minute, Albiol a faultat in careu, a primit cartonas rosu, iar Messi a transformat. Dupa gol, ambii tehnicieni au mutat. Ozil, Adebayor si Arbeloa au intrat in locurile lui Benzema, Xabi Alonso si Di Maria; astfel, sistemul a devenit 4-4-1, cu Ozil conducator de joc, dar si mijlocas lateral. Guardiola, fiind fortat si de accidentari, i-a chimbat pe Puyol, Pedro si Adriano cu Keita, Affelay si Maxwell (accidentarea mai veche a lui Puyol a recidivat), asa ca Busquets a trecut fundas central, iar Keita i-a luat locul la mijlocul terenului. Schimbarea fortata a lui Puyol cu Keita avea i-a costat pe catalani pentru ca apararea lor nu a mai fost atat de exacta; Dani Alves l-a faultat in careu pe Marcelo, iar Ronaldo a inchis tabela, din penalty. 
Rezultatul este echitabil, mai ales ca Real Madrid a fortat egalarea cu un om in minus, ceea ce nu este putin lucru, impotriva celei mai bune echipe din toate timpurile, dupa parerea unor specialisti.

Echipele de start au fost: Casillas- Ramos, Albiol, Carvalho, Marcelo- Pepe, Alonso, Khedira- Di Maria, Ronaldo, Benzema, reepectiv Valdes- Alves, Pique, Puyol, Adriano- Busquets, Xavi, Iniesta- Pedro, Villa, Messi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu