Finala Europa League

În seara de 9 mai, pe Arena Naţională, a avut loc poate cel mai important eveniment sportiv de după '89. Un stadion european, o organizare pe măsură, fani extraordinari şi două echipe măreţe. Athletic versus Atletico, duelul spaniolilor mai mici, cum s-a spus nejustificat, a fost o adevărată lecţie de fotbal. 

Radamel Falcao a fost de departe omul meciului.

Biblao pornea, nu ştiu cum şi de ce, cu prima şansă, cu toate că nu avea nici experienţa şi nici valoarea de partea ei, dar Madridul (ce-i drept, a doua echipă din oraş) nu s-a ofensat cu privire la părerile microbiştilor, ci şi-a văzut de treabă şi de joc şi a demonstrat că este o echipă mare, cu o organizare a jocului cum rar vedem, mai ales pe stadioanele din România, ţară unde organizarea jocului este înţeleasă de marii noştrii antrenori prin sintagma "toţi în spatele mingii şi apoi degajare lungă direct pe vârf."

Dar să nu lăsăm ca fotbalul intern să primeze și să analizăm finala, pentru că sunt multe de spus. Două echipe de start asemnătoare ca așezare, anume un 4-5-1, cu un singur vârf împins, dar total diferit faţă de ce se înţelege la noi. Titularii obişnuiţi, adică Courtois - Juanfran, Godin, Miranda, Filipe Luis - Mario Suarez, Gabi, Diego, Adrian, Turan - Falcao, pentru madrileni, şi Iraizoz - Iraola, Javi Martinez, Amorebieta, Aurtenetxe - Ander Herrera, Iturraspe, De Marcos, Susaeta, Muniain -Llorente pentru basci. 

Însă asemănările se cam termină aici! De ce? Pentru că stilurile de joc au fost total diferite, iar Bielsa, antrenorul lui Bilbao, pentru cine nu ştie, s-a păcălit singur, atunci când a optat spre acest joc de pase a la Barcelona, care nu-i iese nimănui în afara de echipa catalană. Elevii lui au comis multe greşeli la mijlocul terenului, din prea mare dorinţă de a pasa din prima, iar Falcao nu a iertat; a scăpat de două ori spre poartă şi a marcat două goluri antologice, mai ales primul, când a drbilat tot şi a trimis mingea în vinclul colţului lung. MAGISTRAL! Apoi totul a fost uşor pentru trupa lui Simeone, fostul învăţăcel într-ale antrenoratului al lui Bielsa. Jucătorii lui au cedat mijlocul terenului, dar nu în stilul pur românesc, cu apărare pe două, chiar trei linii, ci mult mai inteligent de atât, cu un pressing la 30 de metri de poarta proprie, lucru care i-a destabilizat pe Llorente şi compania, care s-au pierdut în faţa pasei finale şi nu au părut niciun moment că sunt capabili să revină în meci. Golul doi, venit în minutul 34, marcat tot de Falcao le-a turnat plumb în ghete, iar finala era rezolvată în nici o repriză. 

Cu totul în zadar au fost schimbările ultraofensive ale lui Bielsa de la începutul părţii secunde, iar asta datorită scorului, dar şi faptului că nu poţi schimba radical din mers abordarea unui meci atât de important, unde valorile sunt egale, chiar, afirm cu tărie, cu echipa ta puţin mai slabă din punct de vedere dacă nu valoric cel puţin al experienţei. Munian, Susaeta, Herrera reprezintă promisiuni, unii spun că sunt deja certitudini, dar în momentele dificile se pierd, pentru că nu au trecut prin acestea de multe ori, pe când un Diego, Arda Turan sau Adrian au ajuns deja la nivelul la care ştiu exact ce au de făcut şi pot duce un meci fără vreo greşeală. 

Ce nu a înţeles Bielsa a fost că nu poţi copia stilul unei echipe, şi aici mă refer la cel al lui Barcelona, dacă ai jucători cu alte caracteristici şi evident mult sub nivelul unui Fabregas sau Iniesta, ca să nu îi aduc în discuţie pe Messi, Xavi şi David Villa, absenţa ultimului fiind şi motivul pentru care Barcelona nu a câştigat tot şi în acest an. Această interpetare greşită a fost recunoscută de antrenor, dar doar după meci, când a spus că el este vinovat pentru eşecul echipei lui, dar deja era prea târziu pentru acest sezon, însă la anul Bilbao are toate şansele să devină o echipă mai bună, dacă nu îşi vinde piesele importante, dar şi dacă se desprinde de nevoia de a imita trupa antrenată de Guardiola. 

Încheind, Atletico Madrid merită cupa mai mult decât adversara ei din finală pentru că a ştiut să abordeze mai bine partida şi a înţeles că, pentru a avea succes, trebuie să-şi creezi un stil propriu, pentru care lumea să te identifice, şi nicidecum să încerci să copiezi stilul unei alte echipe, oricât succes a avut, pentru că nu vei reuşi în totalitate şi, mai devreme sau mai târziu, vei suferi o mare decepţie.