Meniu

duminică, 16 octombrie 2011

Arsenal-Sunderland 2-1

În cadrul etapei a 8-a din Premier League, Arsenal a întâlnit pe Sunderland, într-un meci al durerii, dacă stăm să ne uităm la locul în clasament al celor două echipe, raportate la pretenţiile celor două. Wenger a folosit formula clasică din acest sezon, 4-3-3, cu Szczesny- Jenkinson, Mertesacker, Koscielny, Gibbs- Song, Rossicky, Arteta- Walcott, Gervinho, van Persie. Steve Bruce i-a introdus pe Mingolet-O'Shea, Turner, Brown, Richardson- Sessegnon, Cattermole, Larsson, Al Muhammadi, Colback, Vaughan- într-un sistem 4-6-0, fără vârf împins.

Desfăşurarea meciului

Tunarii au început furibund, iar Robin van Persie a marcat în chiar primul minut, după o pasă venită de la Gervinho, care, la rându-i, a primit o minge de la Rosicky. După gol, Arsenal a continuat să atace, acelaşi olandez lovind bara, după un lob superb peste Mingolet. Contrar cursului jocului, Sunderland a avut o şansă de a marca, la o ieşire greşită a lui Szczesny, în minutul 27, ca peste nici trei minute Larsson să egaleze, în urma unei lovituri libere perfect plasate. Londonezii au revenit în atac, dar lipsa de precizie şi viteză nu le-a permis să revină în avantaj.
În repriza a doua ambii antrenori au mutat ofensiv, întâi Wenger, apoi Bruce, care a văzut că ar putea lua toate cele trei puncte. Nu a fost aşa, pentru că van Persie a marcat, tot din lovitură liberă, în minutul 83. Descătuşat, căpitanul tunarilor şi-a dat jos tricoul, fapt ce arată dorinţa şi motivarea cu care au jucat cei de la Arsenal, dar mai ales el.

Omul meciului este de departe van Persie, care s-a implicat cel mai mult în joc, pe lângă cele două goluri marcate. Totuşi, Arsenal nu găseşte soluţii în ultima treime, chiar dacă tactic domină meci de meci. Posesia o arată, 63% pentru elevii lui Arsene Wenger, dar nu este destul să ţii de minge, dacă nu ştii ce să faci cu ea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu