Meniu

sâmbătă, 13 august 2011

Newcastle-Arsenal 0-0

În cadrul primei etape din Premier League, coţofenele au primit vizita tunarilor. Alan Pardew a folosit un sistem 4-5-1, cu Krul- Taylor, Taylor, Coloccini, Simpson- Gutierrez, Barton, Tiote, Cabaye, Ameobi- Ba, iar Wenger a ales un 4-3-3, cu Szczesny- Gibbs, Vermaelen, Koscielny, Sagna- Song, Ramsey, Rosicky- Arshavin, Gervinho, van Persie.

Desfăşurarea meciului

Alan Pardew a abordat partida defensiv, mizând pe trei mijlocaşi centrali, care să creeze densitate la mijlocul terenului. În atac a contat pe Demba Ba, un vârf masiv, care să se bată cu fundaşii adverşi. Senegalezul nu a reuşit acest lucru şi a fost schimbat la pauză cu Obertan, jucător mult mai mobil. 
Wenger a introdus cinci jucători cu valenţe ofensive, pentru a încerca să destabilizeze apărarea adversă, dar imprecizia şi nehotărârea acestora, mai ales a lui Arsahvin şi Gervinho, l-a făcut pe Wenger să-l arunce în luptă pe Walcott, care l-a înlocuit pe rus. Însă nici această schimbare nu a schimbat jocul cu nimic şi, chiar dacă a fost echipa mai prezentă, Arsenal n-a reuşit să marcheze.

Fără gol, partida contrastează cu controversatul 4-4 din sezonul trecut, în care tunarii au avut, la pauză, 4-0, ca în final să aibă "şansa" de a nu fi pierdut. Singurul eveniment important al meciului a fost eliminarea lui Gervinho, din minutul 76, pricinuită de Joey Barton, personaj care începe să fie urât de fanii londonezilor. Cu această ocazie, ivorianul a făcut cunoştiinţă cu rigorile din Premier League, care par a fi doar o glumă proastă, din moment ce jucătorul agresat este eliminat, iar agresorul se alege doar cu un cartonaş galben, şi acela dat de ochii lumii.

Dar să revenim la fotbal şi să spunem că lui Arsenal îi lipseşte, cel puţin deocamdată, pasa decisivă, agresivitatea şi viteza, asta în mare parte datorită iminentelor plecări ale lui Fabregas şi Nasri, care, de bine de rău, aduceau un plus de fantezie la mijlocul terenului. Cu echipa actuală, căreia îi lipseşte cu desăvârşire un mijlocaş central, care să aşeze jocul, tunarii îşi pot lua adio de la orice trofeu şi anul acesta. Ba mai mult, şi top 4 pare un obiectiv greu de atins!

3 comentarii:

  1. Las ca le-o dam noi pe Emirates...sa ne tina minte!

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa ar trebui, tinand cont de valoarea dintre loturile celor doua echipe, chiar si cu debarcarile lui Nasri si Fabreags!

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate vor mai fi ceva jucatori adusi..un Martin Mavin...poate ceva mijlocas defensiv...

    RăspundețiȘtergere