Meniu

duminică, 6 noiembrie 2011

Sportul Studenţesc-Universitatea Cluj 2-4

Etapa a 13 a adus partida dintre studenţii  Ligii 1. Daniel Isăilă, la primul lui meci pe banca gazdelor, i-a introdus pe A. Popescu- Beţa, Patriche, D. Lung, Maxim- Farmache, A. Lungu- Dobre, Tîrnăcop, Cheţan- Ferfelea, într-un sistem 4-2-3-1. Ionuţ Badea i-a ales pe M. Popa- Unguruşan, Abrudan, Pele, Grecu- Păcurar, Boştină, Marinescu- Machado, Tony, Ad. Cristea, într-o aşezare 4-3-3.

Desfăşurarea meciului

Partida a început cu un ritm lent. Cele două echipe au părut că se caută şi nu au forţat, cel puţin în minutele inaugurale, ci au preferat să ţină mingea departe de poartă, la mijlocul terenului. Clujenii au pus încet stăpănire pe meci şi şi-au forţat adversarul să se retragă. În minutul 11, Tony l-a lansat bine pe Machado, dar brazilianul nu a reuşit să şuteze, iar jucătorii Sportului au apucat să se redreseze şi l-au blocat. După şase minute, Cheţan a fost trimis la vestiare, după un fault la acelaşi Machado, care s-a văzut des în prima parte a meciului. Totuşi, bucureştenii nu s-au lăsat păgubaşi şi au reuşit să deschidă scorul. Maxim a marcat dintr-o lovitură liberă perfect executată (21'). După gol, şepcile roşii au atacat cu toate liniile, iar adversarii lor s-au apărat cu toţi oamenii, practcând un joc agresiv. Minutul 27 a adus o fază extrem de  controversată. Pele a marcat, dar arbitrtul Istrate a anulat golul, la indicaţiile tuşierului Valentin Avram, pe motiv de offside, considerând că Machado, afalt în poziţir afară din joc, a influenţat faza. Atacurile oaspeţilor au continuat, iar Grecu a scos un penalty, pe care Cristea l-a transformat, cu siguranţă (38). Până la pauză, Universitatea a forţat trecerea în avantaj, iar Tony a reuşit acest lucru, după o mare greşeală a lui Patriche, din postură de ultim apărător. Fundaşul Sportului a fost deposedat pe Marinescu, care apoi i-a pasat nigerianului. Acesta a preluat, a sprintat şi l-a păcălit pe Popescu, cu un şut modest, dar de ajuns pentru a intra în poartă.

Partea a doua a adus două modificări, de ambele părţi. La Sportul,  Truţă şi Lazăr i-au înlocuit pe Dobre şi Târnăcop, pe când la Universitatea modificarea a fost de ordin tactic. Din 4-3-3, sistemul a devenit 4-4-2, cu Tony şi Machado rămaşi în atac, Cristea fiind retras pentru a ajuta linia mediană. În această a doua repriză s-a jucat mult mai slab calitativ, cu multe greşeli, şi la trecerea timpului. Sportul nu a putut, ţinând cont că a avut un om în minus, iar Universitatea nu a vrut. A părut mulţumită cu scorul înregistrat pe tabelă şi nu a forţat, dar, cu toate acestea, a fost echipa mai prezentă în atac şi chiar a avut câteva faze bune de poartă. Ultimele 15 minute au fost cu mult diferite şi mult mai spectaculoase. Minutul 78 a dat startul spectacolului, cu o fază de excepţie. Marinescu a preluat, cam la 25-30 de metri de careul suprapopulat al gazdelor, şi a ridicat mingea, în stilul lui Scholes, peste apărarea adversă. Balonul a ajuns la Cristea, iar Prinţul a reuşit dubla, ducându-şi echipa spre o victorie clară. După cinci minute, Tony a marcat şi el, scorul devenind 4-1, iar tabela a fost închisă de cel care a deschis-o, Maxim, după ce a transformat un penalty.

Un meci frumos, cu multe oscilaţii, în care Universitatea a dictat ritmul. Sportul a avut şansa ei, la 1-0, însă lipsa de calitate în apărare şi eliminarea rapidă nu i-a permis să scoată punct sau puncte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu