Meniu

marți, 6 martie 2012

Arsenal-Milan 3-0

Returul optimilor Cupei Campionilor le-a mai adus odată faţă în faţă pe Arsenal şi Milan, două echipe cu filosofii total diferite, englezii preferând un joc deseori prea deschis, cu oscilaţii de la meci la meci, pe când italienii optând spre şi reuşind prestaţii constante, pragmatice, câteodată lipsite de fantezie, dar din care să scoată maximum. Urma, deci, o partidă pe care tunarii sperau să o reţină ca pe o mare revenire, de povestit nepoţilor, chiar dacă elevii lui Arsene Wenger ştiau că misiunea lor era aproape imposibilă. Milan, de cealaltă parte, venea să se califice, vrând să nu repete povestea din 2004, nefericită pentru rossoneri, de la Deportivo la Coruna, unde au fost întorşi după ce în tur câştigaseră de o manieră categorică. 

Echipele de start nu au dus lipsă de titulari, primii 11 fiind Szczesny - Sagna, Gibbs, Koscielny, Vermaelen - Song, Rosicky - Walcott, Gervinho, Oxlade-Chamberlain, Van Persie, într-un 4-2-4 extrem de ofensiv, respectiv Abbiati - Abate, Mexes, Silva, Mesbah - Emanuelson, Van Bommel, Nocerino - Robinho, El Shaarawy, Ibrahimovic, într-un pliabil 4-3-3, care se putea schimba în 4-3-1-2, după cerinţele tactice.

Băieţii lui Wenger au început debordant, dar au terminat în genunchi.


Desfăşurarea meciului

Arsenal a început entuziasmant, cu un joc care s-a vrut cât mai direct pe poartă, iar Milan s-a rezumat la a se apăra şi a replica pe contraatac, prin viteza lui Robinho şi El Shaarawy, alături de experienţa şi temporizarea lui Ibrahimovic. Minutul 8 a adus şi primul gol, în urma unui corner executat de Chamberlain şi o schemă lucrată clar la antrenamente care l-a lăsat liber în careu pe Koscielny, francezul deschizând scorul cu o lovitură precisă de cap. Două minute mai târziu van Persie a şutat periculos din unghi, iar gluma se îngroşa pentru Milan, dar un posibil gol primit de fragila defensivă tunară ar fi pus capăt speranţelor gazdelor. Rossoneri s-au trezit şi au început să facă ce ştiu mai bine, adică să temporizeze jocul şi să încerce să-şi scoată adversarul din ritm. Totuşi, londonezii au continuat să creadă în şansa lor şi au trecut pe lângă gol prin van Persie, şut care anunţa reuşita lui Rosicky (26'), cu o execuţie plasată la colţul scurt din careu. A urmat o nouă perioadă calmă, liniştea dinaintea furtunii putem spune, pentru că Chamberlain a scos un penalty pe care van Persie l-a transformat cu uşurinţă (42'), iar Arsenal începea să spere cu adevărat, pe când italienii erau în corzi, El Shaarawy ratând incredibil la ultima fază a reprizei.

Partea a doua a început mult mai aşezat, Allegri ştiind ce să le ceară elevilor lui, care au părut mult mai periculoşi şi au urcat mai mulţi în atac, pentru a le da momente de respiro lui Thiago Silva şi colegii lui din apărare. Astfel s-a jucat mai mult pe contre, Arsenal temându-se să nu ia gol, astfel că nu a mai atacat în valuri precum a făcut-o în prima parte. Gervinho a scăpat în atac, a şutat, mingea a ajuns la van Persie, care a încercat o finalizare fantezistă, salvată in extremis de Abiatti (58'). Apoi Szczesny a greşit, dar Ibrahimovic a fost lipsit de şansă, iar primele hibe din apărarea tunară apăreau (61'). Allegri a mutat defensiv, pentru a menţine scorul, Aquilani în locul lui El Shaarawy, egipteanul făcând un meci ciudat, cu două mari ratări, dar în care şi-a ajutat echipa. Când mai era un sfert de oră a mutat şi Arsene Wenger, Chamakh în locul lui Chamberlain, marocanul fiind un atacant masiv bun la jocul de cap şi util pentru eventualele centrări din final. Imediat a urmat imensa ocazie a lui Nocerino, care a ratat incredibil, cu poarta aproape goală, urmată de schimbarea lui Walcott, uşor accidentat, cu Park, ultimul cartuş ofensiv pentru Arsenal, care termina meciul necaracteristic, cu 3 atacanţi de careu, dar fără vreun pasator, un playmaker care să distribuie atât de căutata pasă de gol. 

În ciuda startului furibund, meciul s-a terminat 3-0 pentru Arsenal, insuficient pentru a se califica în sferturi. Oboseala fizică şi psihică acumulată în prima oră de joc a fost prea mult pentru van Persie şi colegii lui, coroborate cu jocul italienesc prestat de AC Milan în partea a doua, atunci când a ştiut să urce, să ţină de minge şi să nu se mai lase surprinsă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu