Arsenal, model de urmat.

Începând cu anul 1996, când Arsene Wenger a preluat pe Arsenal (nume predestinat pentru tehnicianul francez, nu?), politica clubului s-a schimbat şi putem spune, după 15 ani, că această abordare a fost şi este cel puţin interesantă. Spun asta pentru că majoritatea echipelor de top nu se uită la bani şi îşi permit să arunce zeci de milioane pe câte un jucător, chiar îşi propun acest lucru, pentru a atrage lumea la stadion şi pentru a vinde tricouri, din ce în ce mai multe şi mai scumpe; chiar şi Barcelona a plătit şi plăteşte în continuare bani grei pe câte un fotbalist (David Villa, Ibrahimovic), cu toate că are poate cel mai bun centru de copii şi juniori din lume.

Arsene, prin Arsenal, arată că dacă ai răbdare rezultatele nu vor întârzia să apară, iar respectul şi satisfacţia obţinute vor fi mult mai mari, deoarece una este să investeşti acele sute de milioane pentru un trofeu, însă cu totul altceva să să ai profit an de an, deci să te autofinanţezi, în acelaşi timp în care te numeri printre cele mai bune şi constante formaţii din lume. 

Henry, care la Juventus nu se adaptase sau poate nu avusese ocazia, Vieira, Nasri, Adebayor, Fabregas, van Persie, Ljunberg, sunt toţi jucători care în momentul venirii la echipa londoneză nu impresionaseră, dar pe care Wenger i-a dus la următorul nivel, transformându-i în fobalişti de superclasă.

Vedem două abordări diferite, una care aduce succesul aproape garantat şi într-un timp scurt, iar cealaltă, mult mai fascinantă, dar şi mai dificilă, caracteristică care o împiedică să fie aplicată de granzii Europei, cum ne place să numin formaţii de tradiţie precum Real Madrid, Manchester United, Liverpool, Inter, Milan, Juventus, dar şi noi venite, de multe ori intrate cu forţa, cum ar fi Chelsea, Manchester City şi, poate cine ştie, mâine poimâine Malaga sau Anzhi Makhachkala. Serios, prieteni, cum să investeşti atât de mult la o echipă cu un nume atât de greu de pronunţat? Chiar nu mai avem pic de respect pentru săracii comentatori, care vor avea bătăi de cap când o vor comenta în Champions League?

Aşadar şi prin urmare, strategia lui Arsenal este demnă de laudă şi merită încercată, mai ales în ţări care nu dispun de resurse mari de bani, cum este şi la noi. Doar simplul fapt că Arsenal, în acest interval de timp, a avut rezultate notabile, precum 3 campionate şi 5 locuri doi, 4 cupe ale Angliei şi o finală, 2 finale ale cupei ligii Angliei, 4 supercupe, o finală Champions League şi una UEFA, arată că se poate şi cu bani mai puţini, dar cu multă muncă, răbdare şi un management de calitate.